Acasă Eveniment Mașină distrusă de un TIR, pe o șosea din vestul țării

Mașină distrusă de un TIR, pe o șosea din vestul țării

DISTRIBUIȚI

Un accident rutier a avut loc în comuna arădeană Zerind, pe șoseaua Arad-Oradea când un autoturism a intrat sub un TIR. În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată. Drumul a fost blocat. „Intervine un echipaj descarcerare și o ambulanță SMURD al Gărzii nr.2 Ch Criș și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad. Drum este blocat. Victima încarcerată a fost scoasă și predată echipajului Serviciului de Ambulanță Județean Arad, consștientă și în stare bună. Mai există o a doua victimă preluată de echipajul SMURD Ch. Criș, conștientă, stabilă, stare bună, dar acuză dureri în mai multe părți ale corpului”, a declarat maior George Pleșca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

„Un tânăr de 21 de ani, din judetul Bihor, a condus un autoturism pe D.N. 79, din direcția Arad – Oradea, iar la km. 53 + 200 m., pe fondul oboselii, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând pe contrasens într-un autoturism condus regulamentar de către o femeie din județul Satu-Mare, după care a lovit și un autotractor, condus de un bărbat din județul Cluj, ajungând în canalul de pe marginea drumului. În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto de 21 de ani. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat inspector de poliție Adina Aconstantinesei.

Comentarii

comentarii