Acasă Actualitate Mașină ridicată din calea tramvaiului, la Timișoara

Mașină ridicată din calea tramvaiului, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

O mașină care era parcată pe linia de tramvai a fost luată pe sus de cei de la SDM…

Luni, în jurul orei 10.30, pe str. Gh. Adam din Timișoara un autoturism staționa pe calea de rulare a tramvaiului nr. 1, obstrucționând circulația acestuia. Polițiștii locali au decis sancționarea contravențională a șoferului și s-a dispus ridicarea autoturismului de către lucrătorii SDM pentru ca mijlocul de transport să se poată deplasa. Conducătorul auto s-a ales cu o sancțiune în valoare de 725 lei și 3 puncte penalizare la permis, conform OUG 195/2002.

În cursul zilei de ieri alte două autovehicule au fost ridicate din zona centrală a municipiului tot pentru staționare neregulamentară. Pe lângă acestea, în ultima săptămână s-a mai dispus ridicarea altor patru autoturisme pe care conducătorii auto le-au parcat astfel încât au pus în dificultate deplasarea mijloacelor de transport sau a altor vehicule. Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția conducătorilor auto să nu mai parcheze astfel încât să blocheze stațiile mijloacelor de transport în comun ori liniile de rulare deoarece în acest fel pun în pericol viața călătorilor care sunt nevoiți să se dea jos în stradă din tramvaie, troleibuze, autobuze sau perturbă deplasarea acestora.

 

Comentarii

comentarii