Acasă Actualitate Maternitatea Odobescu se mută în noul sediu, închiriat de primărie cu 44.500...

Maternitatea Odobescu se mută în noul sediu, închiriat de primărie cu 44.500 de euro

DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara a anunțat că Secția de Obstetrică a Spitalului Municipal Timișoara (Maternitatea Odobescu) va fi relocată începând de săptămâna viitoare în clădirea unei foste maternități private din zona Blașcovici. Aceasta va oferi condiții semnificativ îmbunătățite pentru mame și nou-născuți.

Conducerea Spitalului Municipal și proprietarul clădirii au semnat joi contractul pentru clădirea unde va fi mutată Maternitatea Odobescu. Acesta oferă patru săli de operație dotate cu aparatură medicală și saloane cu 60 de paturi și echipamente medicale. Clinica, cu o suprafață de 1.873 mp, este dotată cu lift pentru transportul tărgilor și are un acces special pentru ambulanțe, facilitând transferul rapid al pacienților.

Contractul de închiriere a fost semnat pentru trei ani și include atât spațiile medicale, cât și echipamentele necesare, precum instalațiile de oxigen și vacuum, mobilierul și aparatura medicală. Tariful total se ridică la 44.500 de euro, iar în primele 45 de zile, spitalul nu va plăti chirie.

Secția de Obstetrică a Maternității Odobescu funcționa într-o clădire veche de 120 de ani, iar expertiza tehnică a evidențiat probleme majore, care nu puteau fi rezolvate prin simple reparații. Relocarea într-un spațiu modern va oferi nu doar siguranță, ci și un mediu adecvat pentru îngrijirea mamelor și bebelușilor, precum și condiții optime pentru echipele medicale.

Reamintim că Secția de Obstetrică a fost închisă, la finalul anului trecut din cauza problemelor structurale majore ale imobilului vechi de 120 de ani în care funcționa, în baza unui contract de închiriere. Expertiza tehnică a evidențiat faptul că problemele nu pot fi rezolvate prin simple reparații.

Comentarii

comentarii