Acasă Economic Matthieu Turlure este noul director general al fabricii de anvelope Continental din...

Matthieu Turlure este noul director general al fabricii de anvelope Continental din Timișoara

1045
DISTRIBUIȚI

Continental anunță numirea lui Matthieu Turlure pe poziția de director al fabricii de anvelope din Timișoara, una din cele mai moderne și strategice unități de producție ale corporației.

Matthieu Turlure (49 de ani) lucrează în Continental din anul 2015 și, astfel, aduce cu el o importantă  experiență în domeniul producției și a standardelor de calitate ale industriei automotive. Are vaste cunoștințe și o expertiză consistentă în piețele globale, lucrând de aproape 25 de ani în diverse poziții de management.

Înainte să preia această poziție, Matthieu Turlure a fost director general al Continental Franța și director al fabricii Continental Anvelope din Sarreguemines (Franța), timp de șase ani. Înainte de asta, el a lucrat zece ani la o altă companie din industria automotive, unde a condus departamentul de calitate, iar apoi a ocupat poziția de director de fabrică.

„Mă consider privilegiat să preiau poziția de director al fabricii de anvelope din Timișoara, să iau parte la dezvoltarea continuă a acesteia și să lucrez cu echipa extraordinară de aici. Am fost impresionat de cele mai recente realizări ale unității de producție și sunt încrezător că vom continua să producem și să livrăm anvelope de calitate superioară clienților noștri, rămânând în prim-planul schimbărilor și inovațiilor din industria automotive”, a spus Matthieu Turlure.

Carlos Bernabé, fostul director al fabricii, își încheie cei 42 de ani de activitate profesională în cadrul Continental, urmând să iasă la pensie pentru a se bucura de o pensionare binemeritată.

El a declarat: „A fost o adevărată plăcere să lucrez cu echipa Continental Anvelope Timișoara. Implicarea și devotamentul echipei ne-au permis să asigurăm fluxul de producție chiar și în această perioadă dificilă provocată de pandemie. Prin urmare, vă mulțumesc și vă doresc să continuați și în viitor povestea de succes a fabricii de anvelope Continental Timișoara”.

Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România, salută numirea noului director general al fabricii de anvelope: “În primul rând vreau să-i mulțumesc lui Carlos Bernabé pentru implicarea și devotamentul cu care a pus în aplicare strategia companiei în România. Vreau, de asemenea, să îi urez bun venit lui Matthieu Turlure și să îi urez mult succes în activitățile pe care le desfășoară în România”.

În 20 de ani de activitate în România, Continental Anvelope Timișoara a produs și livrat clienților săi din întreaga lume peste 250 de milioane de anvelope. Compania produce o gamă largă de anvelope, de la 13 la 20 inci, anvelope Ultra High Performance (UHP), anvelope inovatoare pentru mașini electrice, precum și anvelope pentru vehicule utilitare ușoare.

Comentarii

comentarii