Acasă Eveniment Meciul de fotbal UTA – Gaz Metan Mediaș – păzit cu jandarmii...

Meciul de fotbal UTA – Gaz Metan Mediaș – păzit cu jandarmii din Timișoara

829
DISTRIBUIȚI

Efective de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara asigură măsuri de ordine și siguranță pe timpul desfășurării meciului de fotbal ce are loc luni, 9 noiembrie, începând cu ora 20.30, pe stadionul “Francisc von Neuman” din municipiul Arad.

Ținând cont de măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, competiția sportivă se va desfășura fără spectatori.

Gruparea de Jandarmi  Mobilă Timişoara cooperează cu Inspectoratul de Poliție al Județului Arad și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Arad, pentru a asigura buna desfășurare a competiției sportive și pentru verificarea respectării prevederilor legale specifice acestei perioade.

Jandarmii recomandă cetățenilor să respecte regulile privind distanțarea fizică și măsurile de protecție sanitară, să respecte indicațiile structurilor de ordine aflate în misiune și să evite implicarea în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii publice.

Comentarii

comentarii