Acasă Actualitate Medicii de familie din Timiş nu vor să distribuie cardul de sănătate...

Medicii de familie din Timiş nu vor să distribuie cardul de sănătate decât contra cost

DISTRIBUIȚI

nimeni nu stie nimic de card -foto dr. dan sarbovan DSCF0130Cel mai controversat aspect este faptul că posesorul cardului trebuie să specifice dacă vrea să îşi doneze organele sau nu.

Cardul electronic şi reţeta electronică trebuiau să revoluţioneze sistemul medical românesc, începând cu debutul anului 2013, şi să reducă evaziunea fiscală şi corupţia. Medicii de familie trebuiau să împartă cardurile. Deocamdată, în Timiş, nimeni nu ştie nimic. “Noi nu avem nicio directivă cu privire la distribuirea cardului”, a spus dr. Dan Sârbovan, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie (PMF) Timiş.

Ce va conţine cardul?

Lansarea etapei-pilot de exploatare a sistemului a avut loc la Arad, în 19 decembrie 2012, dar totul pare să se fi blocat.
Cardul  reprezintă un instrument la purtător pentru identificarea pacientului în sistemul naţional de asigurări sociale de sănătate şi permite decontarea serviciilor medicale reale efectuate de către acesta. ”Implementarea cardului este încă un pas important în reformarea sistemului românesc de asigurări sociale de sănătate, prin îmbunătăţirea serviciilor medicale şi farmaceutice, precum şi prin creşterea transparenţei şi diminuarea fraudei la nivelul serviciilor medicale. Sistemul este construit pe platforma Sistemului Informatic Unic Integrat şi completează reţeta electronică, sistem deja utilizat şi care va deveni obligatoriu tot de la 1 ianuarie 2013”, a explicat preşedintele CNAS, dr. Doru Bădescu. Cardul va conţine datele de identificare ale posesorului: numele şi prenumele, codul unic de asigurat (format din 20 de caractere şi diferit de CNP), precum şi informaţii medicale despre deţinător. Astfel, cardul va permite atât identificarea calităţii de asigurat – lucru care va certifica utilizarea corectă a fondului de asigurări sociale de sănătate pentru pacientul care s-a prezentat la medic – cât şi accesul medicilor de familie şi medicilor de urgenţă la o serie de date medicale cu risc vital ale pacienţilor.

Donator sau nu de organe

Cu acordul pacientului, medicul de familie va încărca pe card date medicale precum persoane de contact în caz de urgenţă, grupa sanguină, boli cronice, informaţii care pot salva viaţa pacientului, putându-se evita administrarea de medicamente incompatibile cu profilul său medical. Cel mai controversat este faptul că posesorul documentului trebuie să sspecifice dacă vrea să îşi doneze organele sau nu. Cardul Electronic de Asigurări Sociale de Sănătate trebuie să fie distribuit în prima parte a anului 2013, costul acestuia fiind suportat din bugetul Ministerului Sănătăţii, Compania Naţională ”Imprimeria Naţională” coordonând procesul de realizare a suportului din plastic. “Cardul va fi distribuit de medicii de familie numai contra cost. Nimeni nu mai face muncă patriotică, dar va intra în vigoare din 2015. Unii medici doresc să distribuie cardul, alţii nu. Nu mai suntem angajaţii statului să fim obligaţi. Cardul este necesar şi trebuie să fie funcţionabil şi, cel mai important, să apară calitatea de asigurat. Intenţia este bună, dar rezultatul nu e. Sperăm că noul ministru Nicolăescu va face treabă bună. Noi, medicii de familie, am fost foarte mulţumiţi în mandatul trecut al dlui. Nicolăescu”, a subliniat dr. Sârbovan.

Comentarii

comentarii