Acasă Actualitate Medicii de familie din Timiș nu vor să semneze contractul civil de...

Medicii de familie din Timiș nu vor să semneze contractul civil de monitorizare a bolnavilor COVID 19

DISTRIBUIȚI

Medicii de familie din Timiș atenționează că, de 7 luni, cabinetele de medicină familiei sunt deschise și medicii de familie asigura asistență medicală pacienților prin tele-consultație și față în față în cabinet, indiferent de patologia pentru care bolnavii se adresează. 

Din momentul în care un pacient a devenit suspect COVID19, medicul de familie l-a carantinat și a solicitat prin serviciul 112 testarea acestuia, iar pacienții deveniți COVID pozitivi sunt izolați și monitorizați telefonic, aceștia primind indicații de tratament. În momentul în care simptomele au impus-o, s-a solicitat evaluarea acestora de către infecționist, astfel că au fost cazuri internate, dar majoritatea au fost monitorizate în continuare la domiciliu.

Dr. Elisabeta Spătaru, membră în Consiliu Județean al Colegiului Medicilor Timiș, a tras atenția relația merge foarte greu cu DSP: ”Nu spun de modul greoi de comunicare cu DSP la care trimitem emailuri în vederea obținerii deciziilor de carantinare/izolare, pentru eliberarea concediilor medicale persoanelor active.

La acest moment situația epidemiei este scăpată de sub control și brusc unii și-au amintit că există medici de familie pe care pot să îi exploateze și poate așa vor găsi și vinovatul de serviciu, evident medicul de familie!

Gestionarea pandemiei se face prin ordonanțe de urgență care se schimbă aproape de la o zi la altă, fără să fie consultați toți profesioniștii din sănătate și astfel se creează haos!”

Ceea ce îi nemulțumește pe medicii de familie este ultima ordonanță nr. 180 aprobată recent prin Ordinul nr. 1822/1105 din 2020, prin care se încearcă obligarea în mod ilegal a medicilor de familie să semneze un contract civil cu casă de asigurări, pentru un serviciu care este monitorizarea bolnavilor COVID, sub o formă care nu a fost negociată cu Colegiul Medicilor sau cu organizațiile profesionale ale medicilor de familie.

Dr. Spătaru a mai explicat: ”Acest contract presupune să monitorizăm zilnic, timp de 14 zile,  cazul de COVID pozitiv, fără să se țină cont de programul cabinetului sau de bolnavii pe care îi avem programați la consult, cu înmulțirea actelor birocratice: fișa de monitorizare completată zilnic, fișa de consult, registru de consultație, scanare și trimitere fișa la DSP, întocmire scrisoare medicală cu status vindecat al cazului ieșit din izolare și trimitere la DSP (să declari vindecat clinic prin consult telefonic, fără evaluare de la infecționist, fără retestare, este posibil caz de malpraxis).

Pe perioada de monitorizare, când starea pacientului o impune, vom solicită internarea.

Sunt doar o parte din obligațiile din acest contract, care vine și cu o plata pe “măsură” , vom primi 105 lei pentru un caz COVID monitorizat 14 zile. În cazul în care, indiferent câte cazuri ai monitorizat, 1-10 , dacă la un control se constată că la un caz ai uitat să consemnezi ceva, nu ai îndeplinit toate obligațiile din contract, vom fi penalizați cu 50% din factură aferentă contractului!”

Dr. Elisabeta Spătaru acuză faptul că decidenții pun accent mai mare pe birocrație decât pe sănătatea pacientului și pe importanța medicului în toată această activitate majoră de salvare a omului.

”Se pare că pentru decidenți este mai important că eu medic să completez hârtii și raportări decât să mă concentrez pe bolnav și pe starea lui, este mai important să mă penalizeze pe mine medic de familie în loc să îmi acorde stimulentul de risc la care sunt expus de 7 luni! 

Au fost trimise amendamente la acest ordin , la Ministerul Sănătății, Guvern, CNAS și alte instituții și așteptăm o reacție. 

Știți ce nu știu și nu au înțeles decidenții și din păcate și unii din colegii de altă specialitate, nu știu că între medicul de familie și pacienții lui există o relație strânsă, o relație de “familie” și de aceea noi ne cunoaștem foarte bine pacienții, îi urmărim, îi sfătuim, îi tratăm și pentru asta nu avem nevoie de ordonanțe să ne spună cum să ne facem profesia!”, atenționează dr. Spătaru, membră în Consiliul Județean al Colegiului Medicilor Timiș.

Comentarii

comentarii