Acasă Economic Mediul de business de la Timișoara are un Centru de Afaceri Franco-Român

Mediul de business de la Timișoara are un Centru de Afaceri Franco-Român

DISTRIBUIȚI

Oamenii de afaceri francezi din Timișoara au de marți, 19 iulie, o structură care le va reprezenta interesele în raport cu mediul de afaceri și cu autoritățile locale. Centrului de Afaceri Franco-Român la Timișoara s-a format la inițiativa lui Dan Bedros, Consulul Onorific al Franței la Timișoara, omul care a adus în Timișoara compania franceză Alcatel, primul investitor stategic din zona de vest a României. 

”Scopul creerii Centrului de Afaceri Franco-Român este de a uni comunitatea lumii de afaceri franceze, într-o structură organizatorică, care poate să le reprezinte interesele. De asemenea, Clubul asigură legatură cu autoritățile locale, oferind cadrul propice pentru ca firmele să se poata cunoaște și să poată stabili legături de colaborare. Din exepriența pe care am dobândit-o în cei 6 ani cât am fost președinte al Camerei de Comerț Franco-Română, știu că este greu pentru oamenii de afaceri să între în contact cu autoritățile. La fel de grei este ca firmele mici sî intre în contact cu companiile multinaționale din România. De asemenea, am observat că la întâlnirile informale numărul participanților este mai mare decât la cele oficiale, unde lumea se uită pe ecran la un slide. Dorim să ajutăm și firmele mici, IMM-urile, să le găsim contacte, să le ajutăm să se instaleze într-un mediu nou. La cerere, vom organiza întâlniri cu personalitățile orașului o dată pe lună, respectiv în ultima zi de joi din fiecare lună, la restaurant Yacht Club Timișoara. Vom asigura cadrul în care firmele să-și poată prezenta domeniul lor de activitate, reprezentanții băncilor să-și poată prezenta noile produse bancare, iar autoritățile să poată prezenta planurile lor de dezvoltare. De asemeni, vom asigura o dezbatere asupra intențiilor autorităților privind dezvoltarea orașului și a regiunii,” spune Dan Bedros.

 
Centrul este deschis tuturor oamenilor de afaceri
 
Activitatea Centrului de Afaceri Franco-Român la Timișoara nu se rezumă doar la firmele cu capital francez. Centrul este deschis tuturor oamenilor de afaceri. ”Dorim să extindem activitatea Clubului Francez, cu acordul celorlalte Cluburi, prin creerea unui Club de Afaceri European, în care vor putea intra Cluburile: German, Italian și Austriac. Dar acesta va fi un Club deschis și celorlalte țări europene, care au Cluburi organizate la Timișoara. Sigur că acest Club este deschis și oamenilor de afaceri locali, care doresc să participe la aceste întâlniri. Este un loc agreabil, în care oamenii de afaceri din Timișoara se pot cunoaște, pentru a putea apoi colabora,” spune Dan Bedros.
 
Oficialii bat câmpii cu regionalizarea
 
La inaugurarea oficială a centrului, pe lângă oameni de afacei francezi și români s-au aflat, așa cum ”dă bine” și două oficialități locale – președintele Consiliului Județean Timiș Constantin Ostaficiuc și subprefectul de Timiș Zoltan Marossy. Pe lângă obișnuitele felicitări și urări de bine, cei doi nu au scăpat ocazia de a transmite mesajele „cu dedicație” de la partid referitoare la… regionalizare. Tema regionalizării a fost plasată pe cel mai important loc pentru viitorul României de PD-L-istul Ostaficiuc, care a precizat că acesta este acum subiectul zilei. Replica a venit de la Zoltan Marossy care a spus că doar ele poate prezenta singurul proiect de regionalizare a României, făcând referire directă la proiectul UDMR. La un asemenea comportament al oficialităților locale în fața unor oameni de afaceri, care nu prea înțelegeau ce are regionalizarea cu Centrul de Afaceri Franco-Român din Timișoara, președintele centrului, Dan Bedros și vice-președintele Dorin Miron vor avea mult de lucru.

Comentarii

comentarii