Acasă Actualitate Meniu variat și echilibrat, gândit de un nutriționist, la cantina Colegiului Pedagogic...

Meniu variat și echilibrat, gândit de un nutriționist, la cantina Colegiului Pedagogic “Carmen Sylva”

DISTRIBUIȚI

Vechea cantină a Colegiului Pedagogic “Carmen Sylva”, închisă la începutul pandemiei de coronavirus, a fost transformată într-o cofetărie ca-n în școlile din occident. Dintr-un spațiu neprietenos, tipic cantinelor școlare din anii 80, s-a amenajat un loc aparte, în care elevii și cadrele didactice pot servi un brunch sănătos.

 “Vechea cantină a funcționat până înainte de pandemie. Dar știți cum arătau cantinele de școală, cu meniul clasic pentru elevi interni, pentru că atunci aveam și internat – între timp a fost desființat. Normele de igienă nu erau respectate, nu avea nicio estetică, nu era un loc în care veneai cu drag. De foarte multe ori eram rugați de elevi să-i lăsăm să iasă din școală, să-și cumpere tot felul de produse nesănătoase din jurul școlii. Discutând și cu părinții am ajuns la concluzia că este o necesitate și că ar fi foarte bine dacă am putea să le oferim o mâncare sănătoasă. Poate doar cei mici mai au sandvișuri puse de părinți. Am zis, de ce să nu facem ceva pentru ei. Am văzut așa ceva în străinătate, în școlile în care am fost”, a spus Claudia Munteanu, directorul Colegiului Pedagogic “Carmen Sylva”.

Plata se poate face doar cu cardul

Peda Fresh Corner poate găzdui aproximativ 70 de persoane, într-un ambient asemănător unui food court, în condiții de igienă maximă, pornind chiar de la modul de plată, doar cu cardul.

“A fost o întreagă discuție cum să se facă plata. Ne-a fost nouă foarte greu să oferim plata cu cash, pentru că personalul este redus, le-am explicat părinților care este treaba, au fost foarte înțelegători. E adevărat că nu toți copiii au card. Din 1.500 de elevi, cam 1.000 au carduri de bursă. Există și multe avantaje la plata cu cardul, se face rapid, nu mai trebuie să manipulezi bani, care conțin un microb, un virus, bacterii. Dacă făceam plata cu cash mai era o problemă. La sfârșitul fiecărei zile trebuiau duși la bancă. Persoana care ducea banii trebuia să fie însoțită. Am simplificat lucrurile și pentru că nu am avut încotro. Copiii sunt foarte încântați. Dacă unul dintre ei nu are card, îi dă banii colegului care are card, au găsit o soluție”, a mai declarat Claudia Munteanu.

Meniu variat și echilibrat

Cantina oferă un meniu variat și echilibrat, gândit de un nutriționist, pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a copiilor, dar şi pentru a-i ajuta să se concentreze la școală.

“Meniul l-am gândit ținând cont de nevoile nutriționale ale copiilor. Pe de altă parte m-am gândit să combin și gusturile lor, până la urmă este pentru ei, pentru sănătatea lor, dar și pentru plăcerea lor. Trebuie să găsească și bucurie și plăcere în mâncare, pentru că mâncarea ne aduce în general bucurie. Să știți că ei sunt cei mai sinceri și aspru evaluatori. Sper să fi făcut o combinație reușită și de succes. Dar pe parcurs vom mai ajusta, în funcție de dorințele și plăcerile lor. Nu am gândit în ofertă nimic ce ține de patiserie, dulciuri, ideea e să-i facem pe copii să conștientizeze și să mănânce cât mai multe legume și fructe. Sunt un pachet de apă, vitamine, minerale, antioxidanți, adică sunt pline de nutrienți. Și cumva am căutat niște rețete, niște combinații încât ei să le aducă în organism. De exemplu, semințele de chiar sunt o sursă foarte bogată de proteine, ajută la dezvoltarea și susținerea organismului. Combinate cu fructele, sunt un pachet de energie și sănătate”, a spus Nicoleta Lupașcu, medic primar în diabet și nutriție.

Elevii şcolii pot servi multe feluri de salate, sandvişuri calde sau reci, lipie cu carne de pui, budincă de chia, fresh de portocale, ceai și altele.

Amenajarea a costat aproximativ 23.000 de euro.

Comentarii

comentarii