Dragi confraţi în preoţie,
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
în majoritatea căminelor împodobim în această perioadă pomul de Crăciun și ne strângem în jurul lui, cântăm şi ne rugăm în jurul lui. Ne bucurăm, fiindcă acest pom de Crăciun simbolizează viaţa, adevărata lumină, care a coborât printre noi. De sărbătoarea Crăciunului ni se umple inima de bucurie. Această bucurie poate să aibă mai multe motive, dar în general simţim efectul venirii lui Cristos printre noi. Desigur, am dori ca această bucurie să ne însoţească mai mult timp, nu numai până în clipa în care bradul începe să-şi piardă acele, sau până când crengile se usucă complet. Dar tocmai de aceea a venit El printre noi.
Sfântul Evanghelist Ioan, al cărui simbol este vulturul care zboară la mari inălţimi, când ne dă de veste naşterea Mântuitorului, începe să descrie acest eveniment pornind de la Cuvântul lui Dumnezeu: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.
(….) În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor (Ioan 1, 1-4). Să medităm asupra acestor cuvinte: În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Nu doar că apare o stea luminoasă, minunată la Betleem, iar după scurt timp dispare, ci în Cuvântul lui Dumnezeu era viaţa, în acel cuvânt, care a fost trimis de către Dumnezeu pe pământ, în el este viaţă, şi această viaţă este lumina oamenilor. Mie când îmi luminează? – Mie personal îmi luminează dacă trăiesc această viaţă. Însă Cuvântul lui Dumnezeu luminează chiar şi dacă eu nu trăiesc viaţa lui Isus, numai că atunci el luminează altora. Eu rămân în întuneric, în mine nu se va naşte lumina. Este așa ca în cazul bicicletelor vechi: cât timp pedalez, dinamul generează curent şi am lumină în faţa mea. Dacă m-am oprit, am rămas în întuneric. La fel este şi în viaţa noastră creştină. Această lumină şi în general bucuria creştină nu este ca şi ornamentele de Crăciun, care sunt agăţate pe pom din exterior, ci ea izvorăşte din interior, din adâncul sufletului nostru. Prin faptul că încep să trăiesc această Viaţă, mi se umple şi mie viaţa cu lumină.
Cât de frumoasă poate deveni viaţa acelora care se lasă călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu! Ca şi viaţa acelei femei tinere, care în luna noiembrie m-a oprit să-mi povestească: Părinte, eu m-am spovedit la dumneavoastră în ianuarie, iar dumneavoastră m-aţi sfătuit să citesc din Sfânta Scriptură. De atunci citesc în fiecare zi din Sfânta Scriptură, și viaţa mea s-a schimbat. Radia de bucurie. Cumva, dragostea bunului Dumnezeu a atins-o şi această Viaţă a început să pătrundă în viaţa ei. Aşa se întâmplă când lumina izvorăşte din interior, şi nu este cauzată de succese exterioare, de exemplu bradul de Crăciun, dacă este suficient de mare, dacă este împodobit suficient de frumos sau dacă toată lumea a primit cadouri. Nu vom avea o bucurie condiţionată de reuşitele noastre, ci această Viaţă, care a fost adusă pe pământ de către Isus Cristos, va pătrunde în noi. Şi acest fapt ne va umple de bucurie. Dacă încep să trăiesc această Viaţă, pot să privesc cu încredere şi speranţă în viitor. Speranţa mea se naşte din prezenţa lui Dumnezeu. Şi atunci nu voi spune că va fi bine cândva, ci spun că deja acum este foarte bine şi foarte frumos. De ce? – Pentru că sunt cu Dumnezeu, pentru că trăiesc viaţa Lui, pentru că viaţa Lui a pătruns în mine. În aceasta constă binele şi frumosul în viața mea.
„Lumina luminează în întuneric” – spune Sfântul Evanghelist Ioan. Simţim cu toţii întunericul din jurul nostru şi ne dăm seama cât de ameninţător poate fi. De multe ori ne şi îngrijorează. De aceea este deosebit de important pentru noi toţi ca să conștientizăm misiunea pe care am primit-o: Bunul Dumnezeu mi-a dăruit această viaţă, ca să luminez, ca să devin lumină şi să pot călăuzi pe alţii spre această lumină. Conştientizarea acestei misiuni ne va oferi un motiv special de bucurie.
Bucuria mea are un secret: întâlnirea. Această întâlnire nu poate fi „regizată“, nu poate fi forţată. Această întâlnire pur şi simplu se întâmplă. Secretul fericirii mele este întâlnirea mea personală cu Dumnezeu, din această întâlnire trăiesc. Crăciunul nu este un apogeu, ci un început plin de lumină. Isus a venit printre noi, pentru ca de acum înainte să rămână întotdeauna cu noi. De aceea Crăciunul nu înseamnă că fac acum o mulţime de lucruri bune, după care pot să mă opresc, deoarece a trecut sărbătoarea. Dimpotrivă: de Crăciun se poate întâmpla ceva cu viaţa noastră, după care nu mai dorim să ne întoarcem la viaţa de dinainte.
Dumnezeu s-a întrupat, a devenit om. El ne invită. Răspunsul nostru poate fi iubirea. Dar dacă iubim cu adevărat, un zid se prăbuşeşte în jurul inimii noastre şi devenim vulnerabili. Din această cauză putem pierde foarte mult. Însă dacă nu facem acest lucru, vom rămâne în întuneric, bine protejaţi, dar reci, obosiţi, întunecaţi şi posomorâţi. În schimb, dacă iubim, ieşim din această stare, și hrănim acea viaţă pe care Cristos ne-a dăruit-o.
Să descoperim această viaţă divină în cotidianul nostru, ca să putem deveni astfel lumină în întuneric. Amin.
Timișoara, în sărbătoarea
Nașterii Domnului, 2018.
† Iosif Csaba Pál,
episcop de Timișoara
