Acasă Economic Metropolitan Life, un lider global în asigurări de viaţă, îşi consolidează prezenţa...

Metropolitan Life, un lider global în asigurări de viaţă, îşi consolidează prezenţa în Timişoara

DISTRIBUIȚI

Grupul MetLife – Metropolitan Life Insurance Company, a intrat pe piaţa din România în 2010, prin achiziţia Alico Asigurări şi Alico Pensii în noiembrie 2010. În 2012, grupul a reconfirmat angajamentul pe care şi l-a luat faţă de piaţa din România prin achiziţia ex-Aviva Asigurări de Viaţă, care şi-a schimbat totodată denumirea juridică în Metropolitan Life Asigurări. Metropolitan Life oferă clienţilor săi din Timişoara cunoştinţele şi experienţa acumulate ca lider global în asigurări de viaţă prin produse şi servicii inovatoare. Metropolitan Life analizează nevoile reale ale clienţilor la nivel local şi dezvoltă produse ce acoperă o gamă extinsă de necesităţi de protecţie financiară. „Expertiza, serviciile la standarde superioare şi inovaţia sunt elementele care, sub umbrela unui brand global ca Metropolitan Life, ne vor ajuta să ducem asigurările de viaţă la un alt nivel, aşa cum promite şi denumirea brandului nostru: unul metropolitan”, a declarat Theodor Alexandrescu, Chief Executive Officer. „Aducem laolaltă sub marca Metropolitan Life puterea şi stabilitatea financiară ale grupului din care facem astăzi parte, precum şi experienţa şi profesionalismul a peste 14 ani pe piaţa locală. Compania noastră pune la dispoziţie cele mai bune soluţii de asigurare de viaţă, de sănătate şi planuri de pensii prin anuităţi garantate, preluând expertiza şi practica pe care grupul o deţine în pieţe mature, Metropolitan Life Insurance Company fiind lider de piaţă în Statele Unite în anuităţi garantate şi asigurări de sănătate”, a adăugat Theodor Alexandrescu. „Metropolitan Life Timişoara reprezintă o echipă de peste 35 de profesionişti, care îşi desfăşoară activitatea în 2 agenţii şi care cunosc foarte bine nevoile şi aşteptările clienţilor la nivel local. Principalul avantaj al acestei noi strategii de aderare la liderul global Metropolitan Life este creşterea resurselor şi a expertizei, iar principalii beneficiari vor fi clienţii noştri. Avem o echipă extrem de bine pregătită şi motivată şi punem la dispoziţia clienţilor produse diversificate şi competitive de protecţie financiară marca Metropolitan Life, pe care le îmbunătăţim constant pentru a satisface cele mai exigente aşteptări şi a acoperi toate nevoile clienţilor”, a menţionat Liviu Săracu, Director Regional Metropolitan Life. Aproximativ 20% din timişorenii asiguraţi au ales deja produsele Metropolitan Life, riscul asigurat prin acestea ridicându-se la peste 150 de milioane de lei. Beneficiile primite de timişoreni până în acest moment din despăgubiri au însumat peste 2,5 milioane lei, pentru diverse riscuri incluse în poliţele de asigurare de viaţă, de sănătate sau afecţiuni grave. În ceea ce priveşte pensiile private obligatorii, peste 62.000 de timişoreni vor primi pensia lor privată de la Metropolitan Life. „Pentru clienţii noştri, este esenţial să aibă certitudinea că vom fi aici pe termen lung, iar Metropolitan Life a demonstrat angajamentul ferm faţă de piaţa din ţara noastră, prin achiziţiile realizate şi investiţia în companiile noastre. Obiectivul Metropolitan Life este să devină lider de piaţă în România până în anul 2016, atât prin creştere organică, cât şi prin alte potenţiale achiziţii. În următorii ani, în linie cu obiectivul general al companiei, ne propunem să dublăm numărul clienţilor noştri, precum şi numărul agenţilor care să le ofere cele mai bune produse şi servicii dedicate”, a conchis Theodor Alexandrescu.

Comentarii

comentarii