Acasă Actualitate „Mi-e străin spiritul de gaşcă, vreau sa am alături o echipă redutabilă”

„Mi-e străin spiritul de gaşcă, vreau sa am alături o echipă redutabilă”

DISTRIBUIȚI

Spune preşedintele PNL Timiş, senatorul Nicolae Robu
Numit de curând în fruntea filialei Timiş a Partidului Naţional Liberal, în locul europarlamentarului Cristian Buşoi, senatorul Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, susţine că principalul criteriu după care a fost format noul Birou Judeţean al PNL este meritocraţia. „Am vrut să demonstrez că sunt consecvent cu principiile pe care le enunţ, mi-e străin spiritul de gaşcă şi vreau să am alături o echipă redutabilă, cu care să pot convinge cetăţenii Timişoarei şi ai judeţului Timiş că PNL e cel mai serios partid, singurul partid meritocratic şi că îi invităm alături de noi”, spune Nicolae Robu. Noul Birou Judeţean cuprinde 20 de membri, pe lângă preşedinte. „Cred că PNL Timiş e condus de o echipă foarte bună, cu oameni care vor reuşi, alături de mine, să ridice partidul la nivelul potenţialului liberal al Timişoarei şi al întregului judeţ. (…) Niciun alt partid nu se poate lăuda că are în cadrul său doi rectori în exerciţiu(n.r. – Nicolae Robu (UPT) şi Alexandru Moisuc (USAB)) şi un fost rector, academician, secretar general al Academiei Române (n.r. – Ioan Păun Otiman). (…) Alături de aceste personalităţi cunoscute ca vechi liberali, dar marginalizate în ultimii ani, am nominalizat în biroul judeţean doi tineri foarte valoroşi şi cu notorietate în rândul tinerilor: Dan Diaconu şi Valentin Chisevescu. Acestora li se adaugă vechi colegi din fostul birou pe care îi apreciez şi s-a văzut că au şi aprecierea colegilor de partid”, spune Nicolae Robu. Acesta adaugă că rândurile liberalilor vor fi întărite curând de alte personalităţi. În plus, porţile partidului sunt deschise, însă selectiv, nefiind acceptat oricine, ci doar cei care merită, spune senatorul.

Comentarii

comentarii