Un microbuz de transport persoane este implicat, miercuri seară, într-un accident rutier în judeţul Arad, dar nu sunt persoane încarcerate.
”Accident rutier în care a fost implicat un microbuz de transport persane, în municipiul Arad zona Grădişte”, anunţă, miercuri seară, ISU Arad.
Sursa citată a precizat că intervin forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de intervenţie şi o autospecială pentru descarcerare. La locul evenimentului au fost alocate şi două ambulanţe SAJ.
”Din primele informaţii, nu sunt persoane încarcerate”, a mai transmis ISU Arad.
UPDATE: ”În urma accidentului în care au fost implicate 9 persoane, au rezultat 6 victime, conştiente, cooperante, neîncarcerate. În urma evaluării medicale, o victimă a fost transportată la spital de către echipajul medical SAJ. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 25 de ani. Celelalte 5 persoane au refuzat transporul la spital”, anunţă ISU Arad.
Pompierii militari arădeni au acţionat şi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la locul evenimentului, scrie news.ro.