Acasă Eveniment Migranți descoperiți de polițiștii de frontieră în zona platformei Solventul din Timișoara

Migranți descoperiți de polițiștii de frontieră în zona platformei Solventul din Timișoara

DISTRIBUIȚI

28 de migranți și două călăuze au fost descoperiți de polițiștii de frontieră în Timișoara, în zona platformei Solventul. Cu toții sunt cetățeni din Irak, Siria și Afganiztan, iar printre ei se află și șapte copii.

Grupul de migranți a fost descoperit în cadrul unei acțiuni pentru combaterea migrației ilegale. Cele 30 de persoane se aflau în zona platformei Solventul când au fost abordați de polițiștii de frontieră. Grupul era format din 21 de bărbați, două femei și șapte copii și cu toții au ajuns la sediul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timişoara pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni din  Irak, Siria și Afganistan. De asemenea, in cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că grupul de migranţi a fost sprijinit in acţiunea ilegala de către doi cetățeni afgani,  care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi  si pe numele carora au fost emise ordonante de retinere pentru 24 de ore. Cercetările sunt in derulare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, la finalizarea acestora urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Comentarii

comentarii