Acasă Eveniment Migranți din Irak – depistați de polițiștii locali în centrul Timișoarei

Migranți din Irak – depistați de polițiștii locali în centrul Timișoarei

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali au depistat doi migranți din Irak în Piața Operei din Timișoara. În cursul zilei de ieri, în jurul orei 14.00, polițiștii locali au observat în Piața Victoriei doi bărbați care aveau bagaje la ei, păreau debusolați, plimbându-se în zona Operei Naționale. Deoarece păreau a fi migranți, polițiștii locali au trecut la legitimarea acestora, cei în cauză neavând însă documente asupra lor. Din declarațiile celor doi s-a stabilit că sunt din Irak, au 24 și 17 ani și ar fi intrat ilegal în țara noastră. Persoanele în cauză au fost predate polițiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei. Peste 200 de migranți au fost depistați de polițiștii locali pe străzile orașului anul acesta.

 

 

Comentarii

comentarii