Acasă Actualitate Mii de credincioși au participat la procesiunea cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif...

Mii de credincioși au participat la procesiunea cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Cu prilejul Hramului Catedralei Mitropolitane Timișoara 2019, sâmbătă 15 septembrie, de la ora 21.00, la pomenirea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mii de credincioși din toate părțile țării au venit în capitala Banatului, încă din ajunul sărbătorii,  pentru a se ruga și a aduce prinos de cinstire Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș.

Programul slujbelor dedicate cinstirii ocrotitorului spiritual al Banatului a debutat cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată, în prezența întâistătătorului Mitropoliei Banatului, ÎPSS Ioan, , înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, format din consilieri de la Centrul eparhial, protopopi, precum şi slujitori de la mănăstirile şi parohiile eparhiei.

Răspunsurile liturgice au fost date antifonic de către Corul bizantin „Sfântul Ierarh Nicolae”, al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoare.

După slujba Vecerniei, ÎPSS Ioan a rostit un cuvânt de învățătură despre viața și faptele ocrotitorului Banatului, precum și despre activitatea sa ca mitropolit al Timișoarei, într-un timp când aceste meleaguri erau ocupate de otomani.

Conform unei frumoase tradiţii, după otpustul slujbei de seară, a avut loc, pe străzile Timișoarei, procesiunea cu moaştele Sfântului Ierarh, la care au luat parte mii de credincioşi cu lumânări în mână, monahi, monahii și o mulțime de tineri de la ASCOR și de la parohiile din Timișoara, implicați în activitățile de cateheză.

Procesiunea s-a desfășurat pe traseul Catedrală – Podul Traian – Splaiul Tudor Vladimirescu – Podul Mihai Viteazul – Catedrală.

După procesiune, racla cu sfintele moaşte a fost deschisă și aşezată pe soleea din faţa Sfântului Altar.

Programul liturgic a continuat la Catedrala din Timișoara pe întreg parcursul nopţii, cu slujba Utreniei, culminând la ora 24:00 cu oficierea Sfintei şi Dumnezeieștii Liturghii.

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș a trecut la Domnul în anul 1656, iar în 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa şi strămutarea moaştelor sale din biserica mănăstirii Partoş în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timişoara.

După 300 de ani de la mutarea sa la Domnul, în 6-7 octombrie 1956, la Timișoara, a avut loc proclamarea solemnă a canonizării.

De atunci şi până astăzi moaştele ocrotitorului Banatului odihnesc în dreapta pronaosului catedralei, în raclă, frumos sculptată, de lemn de palisandru, tisă şi lămâi.

Comentarii

comentarii