Acasă Actualitate Ministru: „Rata tăierilor ilegale din păduri este de două ori mai mare...

Ministru: „Rata tăierilor ilegale din păduri este de două ori mai mare decât cea a împăduririlor”

DISTRIBUIȚI

18 ianuarie defrisariMinistrul delegat al Apelor, Pădurilor și Pisciculturii, Lucia Ana Varga, a susținut sâmbătă, la Arad, că rapoartele Curții de Conturi arată că rata tăierilor ilegale din păduri este de două ori mai mare decât cea a împăduririlor sau a regenerărilor naturale și a afirmat că măsurile coercitive luate împotriva pădurarilor corupți sunt insuficiente. 

“Sunt situații în care pădurarii au fost prinși ca fiind complici cu hoții de lemne, dar li se aplică doar 10-15% diminuări de salarii. Drept urmare, din păcate, în România, fenomenul tăierilor ilegale în România mai este încă prezent. Asistăm la situații în care, deși am cerut celor care fac controlul, Inspectoratelor Silvice, să înăsprească pedepsele, nu există temei legal suficient de bine fundamentat, astfel încât să putem lua măsurile care se impun pentru curățirea sistemului. Este absolut necesară aprobarea legii de modificare a Codului Silvic, pentru că odată cu această modificare toate infracțiunile silvice vor fi tratate conform Codului Penal, ca orice altă infracțiune. Sperăm ca atunci numărul dosarelor trimise organelor competente să primească mai puține NUP-uri (Neînceperea Urmăririi Penale—n. r.) și într-adevăr hoții să fie pedepsiți’, a declarat ministrul Lucia Ana Varga.

Ea a arătat că, în conformitate cu un Raport al Curții de Conturi, rata tăierilor ilegale este de două ori mai mare decât rata împăduririlor sau a regenerărilor naturale, iar din 1990 până în 2011 au fost tăiate ilegal 80 de milioane metri cubi de lemn, pagubele fiind de aproximativ 5 miliarde de euro.

‘Numai în Argeș, de exemplu, s-au tăiat 915 ha de pădure și s-au transportat ilegal aproximativ 6.000 de autocamioane cu lemne, fără ca nimeni să nu observe nimic, situația fiind descoperită în urma unei acțiuni concertate a Ministerului, a Poliției Economice și Parchetului Acest fapt m-a făcut să mă întreb dacă există sau nu o legătură între politic și administrativ’, a precizat ministrul.

Pe de altă parte, Lucia Varga s-a declarat nemulțumită de existența unor complicități între unele firme de exploatare și angajați în silvicultură.

‘Am demarat procesul de curățire a sistemului, am retras autorizații de funcționare pentru firme de exploatare care au încălcat legea, am ridicat autorizații pentru șefii de ocoale unde am găsit aceste dezastre și le-am întocmit dosare penale pentru că aceste fapte nu pot rămâne nepedepsite’, a mai precizat ministrul.

Ministrul a spus că va susține introducerea unei prevederi în Codul Silvic prin care paza pădurilor de până la 30 de hectare să fie asigurată gratuit de Romsilva.

‘În România există peste 500.000 de hectare de mici proprietăți de pădure nepăzite, dintr-un total de 1 milion de hectare, acestea fiind cel mai la îndemâna hoților. În Codul Silvic am venit cu o prevedere prin care paza acestor proprietăți va fi asigurată gratuit de Romsilva, aceasta nefiind doar o regie care desfășoară activități economice, Romsilva trebuind să asigure, în primul și primul rând, integritatea fondului forestier național. Iar în ceea ce privește autorizațiile de practică, acestea ar urma să fie retrase pădurarilor corupți’, a adăugat ministrul Lucia Ana Varga.

Comentarii

comentarii