Acasă Actualitate Ministrul Fondurilor Europene, la Timişoara: ”Contractul pentru descărcarea spre autostradă, pe Calea...

Ministrul Fondurilor Europene, la Timişoara: ”Contractul pentru descărcarea spre autostradă, pe Calea Aradului, se semnează în septembrie”

DISTRIBUIȚI

Mult aşteptata ieşire suplimentară spre autostrada A1 dinspre Timişoara, care se va realiza de pe Calea Aradului, va prinde contur încă din acest an, a anunţat ministrul Fondurilor Europene. CNAIR va semna contractul de proiectare şi execuţie în cursul lunii septembrie, a declarat Roxana Mînzatu, joi, la Palatul Administrativ.

Timişul va beneficia, în continuare, de importante sume alocate prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare – POIM, a anunţat Roxana Mînzatu. Dintre proiectele care vor afecta semnificativ calitatea vieţii locuitorilor se remarcă cel referitor la construirea unei noi urcări pe autostradă dinspre Timişoara, un drum de zece kilometri, respectiv două proiecte mari pentru Aeroportul Internaţional Timişoara, unul pentru construirea noului terminal pentru curse externe, respectiv un proiect destinat securităţii şi protecţiei la incendii.

„Pentru proiectul terminalului curse externe la Aeroportul Internaţional Timişoara, contractul de lucrări e în derulare, suma alocată prin POIM este de 30 milioane de lei, acesta ar trebui finalizat în luna decembrie. Avem în pregătire un al doilea poriect la aeroport, acesta se referă la dotări de securitate şi incendii, este alocată suma de 51 de milioane de lei, tot pe POIM”, a declarat ministrul Fondurilor Europene.

În ceea ce priveşte noul drum de spre autostradă, lucrurile sunt în curs de derulare, extrem de rapid, sunt bani, sunt avize, în septembrie se face şi primul pas concret.

„Avem descărcarea de pe autostradă, care face legătura între drumul naţional  69 cu autostrada A1, pe Calea Aradului. E un proiect foarte important. CNAIR este beneficiar, în septembrie se semnează contractul. Durata acestuia este de 26 luni, vor fi zece kilometri de şosea, finanţarea este asigurată. Avem în atenţie la guvern tot ce e infrastructură rutieră, iar noi, la minister, lucrăm îndeaproape, foarte bine, cu cei de la Ministerul Transporturilor. Valoarea acestui contract de infrastructură este de 240 milioane de lei, pentru proiectare şi execuţie”, a mai declarat Mînzatu.

Ea a spus că apreciază viziunea şefului CJT, Călin Dobra, referitoare la investiţiile în infrastructură, făcând referire la drumurile judeţene, extrem de importante drumuri judeţene, mai precis la extinderea numărului de benzi de circulaţie, care se dezvoltă integrat cu descărcările de pe autostradă.

Călin Dobra a vorbit despre sistemul de management al deşeurilor din judeţul Timiş, care ar putea fi îmbunătăţit, folosind fondurile europene. Pe acest subiect, ministrul Fondurilor Europene a spus că a discutat cu şeful consiliului judeţean despre un proiect legat de deşeurile biodegradabile.

„Am discutat despre un nou proiect pe tema deşeurilor, tot pe POIM, referitor la soluţia de degradare biologică a deşeurilor. E important, ca minister, să investim pe obiective de mediu. Timişoara a acţionat rapid şi a închis cu fonduri europene gropile vechi de gunoi, care nu erau conforme. Avem nevoie de capacitare, pentru a investi în degradarea biologică a deşeurilor”, a subliniat Roxana Mînzatu.

Comentarii

comentarii