”Au fost aprobate de Guvern două memorandumuri, unul propus de Ministerul Sănătăţii, pentru spitale din subordinea ministerului, unul propus de Ministerul Dezvoltării, pentru spitale aflate în subordinea autorităţilor locale. În total, a fost aprobată scoaterea la concurs a peste 7.600 de posturi”, a spus ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila a precizat că au fost scoase la concurs toate posturile de medic solicitate de către unităţile sanitare, în total, peste 2.500 de posturi de medic în spitalele din România.
Ministrul a mai spus că a fost în cadrul memoradumului propus Guvernului şi aprobat ulterior de Ministerul Sănătăţii 365 de persoane să poată fi angajate prin concurs la serviciile de Ambulanţă.
”Unităţile sanitare care au solicitat scoaterea posturilor la concurs să demareze imediat aceste proceduri, odată cu aprobarea Memorandumului, este essential pentru că nu trebuie să aşteptăm şase luni ca să scoatem posturile la concurs, ele pot scoate cât mai repede, procedura spune că după publicare, în termen de 30 de zile se pot organiza concursuri de ocupare a posturilor. Rugămintea mea este să facă acest lucru cât mai repede”, a completat Rafila.
Ministrul a mai afirmat că ocuparea acestor posturi se face printr-o procedură legală. ”Am văzut tot felul de sugestii, declararea stării de urgenţă, care să permit angajarea fără concurs. Totuşi, trebuie să înţelegem că legislaţia în România trebuie respectată”, a explicat Rafila, adăugând că vor păstra legătura cu unităţile medicale şi iau în calcul să elaboreze noi memorandumuri pe parcursul acestui an, în funcţie de necesităţi.
Alexandru Rafila a anunţat că de la 1 ianuarie 2024, toate posturile care se vacantează în sistemul de sănătate vor putea fi scoase la concurs fără memorandum, în cazul celor care pleacă din sistem sau se pensionează.
Reuniți luni, la sediul Prefecturii Timiș, reprezentanții unităților medicale mari din județ au discutat pe tema posturilor vacante existente și neocupate. Deși în Timiș situația nu e la fel de gravă ca și în alte părți, și aici sunt 870 de locuri neocupate, atât pentru personal de specialitate medical, dar și auxiliar.
Conform datelor adunate, sunt locuri neocupate pentru 188 de medici și 297 de asistenți medicali, plus alte sute de locuri pentru personal auxiliar,
”Luni, la 12.30 conducerile spitalelor au fost invitate la Prefectură, ca urmare a acestor discuții, DSP centralizează datele, care vor fi trimite la București. Totalul de posturi rămase neocupate este de 188 medici, 297 asistenți medicali, 19 personal specialitate cu studii superioare, 40 personal de specialitate cu studii medii, 326 de posturi de personal auxiliar și TESA. Posturile vacante înseamnă aici istemul medical de stat din Timiș. Intenția, am înțeles este să se deblocheze posturile, prin memorandum la guvern”, declara prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu.
Comentarii
comentarii