Acasă Actualitate Ministrul Sănătăţii, prezent la inaugurarea Clinicii Genesys

Ministrul Sănătăţii, prezent la inaugurarea Clinicii Genesys

DISTRIBUIȚI

Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a fost prezent joi la Arad, la inaugurarea oficială a Clinicii private Genesys. Ministrul a declarat cu această ocazie: „Este o bucurie în plus pentru mine să asist la această inaugurare, deoarece am auzit că reprezintă o investiţie a arădenilor pentru arădeni. Important este că au existat posibilităţi financiare pe plan local pentru un asemenea edificiu. Mă bucur că aveţi o colaborare transfrontalieră, că încercaţi să aduceţi servicii medicale peste graniţă”, a declarat ministrul Cseke Attila. Clinica Genesys este o investiţie a unui grup de medici din Arad care au investit aproximativ 10 milioane euro într-un spital ultramodern. Clinica are 45 de paturi, în saloane dotate conform celor mai moderne cerinţe ale medicinei. De asemenea, permite tratamentul ambulatoriu într-o serie de discipline medicale, o parte dintre acestea fiind deja contractate cu Casa de Asigurări de Sănătate iar pentru celelalte, urmând să aibă loc în cel mai scurt timp procedura de acreditare pentru contractare. În spitalul Genesys lucrează un corp medical de elită, 35 de medici, mare parte dintre ei cadre didactice universitare sau doctori în medicină, din Arad, Timişoara dar şi din Ungaria. Clinica este căutată în special pentru naşteri, oferind condiţii şi tarife preferenţiale pentru viitoarele mămici care optează să aducă un copil pe lume în această unitate medicală privată din Arad. Alături de complexul Euro Medic, din apropiere, Genesys conturează un adevărat pol al sănătăţii în Arad, oferind o alternativă la sistemul medical de stat. „Oferim o alternativă pentru pacienţi”, a declarat dr. Angela Cionca, directorul medical al clinicii Genesys.

Ministrul Sănătăţii pune preţ pe colaborarea medicală transfrontalieră
Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, a efectuat ieri o vizită în Arad. Ministrul s-a întâlnit cu autorităţile locale apoi a făcut câte o vizită la Spitalul Municipal Arad şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde a discutat cu corpul medical dar şi cu pacienţii celor două unităţi spitaliceşti. Ministrul a vorbit la Arad despre strategia Ministerului Sănătăţii pentru anul 2010. Printre altele, ministerul va căuta să asigure o finanţare egală pe bolnav pentru toate spitalele din sistemul de sănătate românesc, pentru a elimina diferenţele dintre diferite spitale. În acelaşi timp, se va căuta eficientizarea continuă a actului medical. Un interes deosebit pentru Attila Cseke îl constituie trasarea unor strategii transfrontaliere comune în zona de vest a ţării, între spitale româneşti şi unităţi medicale din Ungaria. „Accesul cetăţenilor este mult mai liber şi va fi şi mai uşor în Spaţiul Schengen”, a declarat ministrul Cseke. În optica sa, ar trebui dezvoltate specializări complementare în unităţile spitaliceşti române şi maghiare pentru bolnavii din zona transfrontalieră, pentru a se evita dublarea unor specializări în spitale apropiate din România şi Ungaria.

Comentarii

comentarii