Acasă Actualitate Ministrul Sănătății vine la Spitalul din Ineu

Ministrul Sănătății vine la Spitalul din Ineu

DISTRIBUIȚI

Spitalul cel nou din Ineu va fi vizitat de către ministrul Sănătății, care va constata personal cum au fost investiți banii într-o nouă unitate spitalicească. Clădirea Spitalului din Ineu este veche de peste 100 de ani. Medicii își amintesc cum a căzut într-un an tavanul într-un salon, iar bolnavii au scăpat ca prin urechile acului. A fost decisă o nouă investiție, un spital nou și modern la Ineu. Durata execuției a fost de 15 ani, între 1995 și 2010, valoarea totală a investiției fiind de 61.340.400 lei, iar sursa de finanțare a fost Ministerul Sănătății. Lucrările au fost suspendate din 1999 şi au fost reluate în 2006, prin reproiectare, conform normelor europene. Recepţia la terminarea lucrărilor a avut loc la sfârşitul anului 2010, urmând ca recepţia finală să aibă loc la terminarea perioadei de ,,garanţie de bună execuţie”. Finalizarea investiţiei Ministerului Sănătăţii în cadrul Spitalului din Ineu s-a făcut în anul 2011, odată cu dotarea cu aparatura medicală, în valoare de 7.600.000 lei. Managerul Spitalului, ec. Georgeta Bogdan spune că dotările pe care le are unitatea spitalicească sunt performante: sistem avansat pentru chirurgie laparoscopică, defibrilator bifazic, staţie centrală de monitorizare pacienţi, ecograf 3D etc. În cadrul Spitalului din Ineu funcționează zece secții.

Comentarii

comentarii