Acasă Actualitate Mirela Toc, funcționară publică din Primăria Timișoara, intră din nou în grevă...

Mirela Toc, funcționară publică din Primăria Timișoara, intră din nou în grevă japoneză

DISTRIBUIȚI

Mirela Toc, funcționara cu care s-a certat cu conducerea Primăriei Timișoara în timpul administrației Robu, nu o ia mai ușor nici de când primar este Dominic Fritz. Joi, 5 ianuarie 2023, aceasta a anunțat că intră în grevă japoneză pentru „oprirea abuzurilor și corupției din Primăria Timișoara”. Aceeași angajată a primăriei intrase în grevă japoneză și în 2018, acuzându-l pe primarul de atunci, Nicolae Robu, de lipsă de transparență, discriminare și alte încălcări ale legislației muncii. Ulterior băgată în comisia de disciplină de Robu, funcționara a demonstrat că acuzațiile edilului – printre care și folosirea rețelelor de socializare în timpul serviciului – nu aveau bază.

Revenind la situația din prezent, ar fi de menționat că miercuri, printr-o dispoziție de primar, aceasta a fost numită într-una dintre cele două echipe mixte constituite împreună cu Poliția Locală Timișoara, care urmează să verifice dacă timișorenii respectă cerințele de colectare selectivă a deșeurilor. Funcționara a trimis conducerii primăriei și o plângere prealabilă împotriva dispoziției. Pe scurt, aceasta se plânge că este vorba despre o „detașare mascată”, din moment ce echipele mixte răspund șefului de la Serviciul de Mediu din cadrul Poliției Locale Timișoara. Tot Mirela Toc menționează în plângere că nu ar avea acces la un calculator, dar și că vor fi date amenzi „nelegale”, aceasta considerând că unul .

Potrivit dispoziției primite de funcționară, primarul Dominic Fritz a alcătuit două echipe mixte formate din câte patru polițiști locali și câte un reprezentant al primăriei, al ADID și al operatorului de salubritate. Atribuțiile funcționarilor din primărie ar fi, printre altele, să ia legătura cu proprietarii, să le explice ce au greșit, să identifice nereguli, dar și să distribuie pliante și alte materiale informative.

„Voi intra in greva japoneza deoarece nu vreau sa fiu complice la încălcarea legislației, prejudicierea cetățenilor prin amenzile abuzive aplicate, prejudicierea bugetului local”, a scris funcționara pe rețelele de socializare. Aceasta va purta un tricou cu inscripția „STOP ABUZURILOR DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ TIMIȘOARA”.

Comentarii

comentarii