Acasă Eveniment Misiune dificilă a pompierilor: Parapantist salvat dintre firele de energie electrică unde...

Misiune dificilă a pompierilor: Parapantist salvat dintre firele de energie electrică unde aterizase

415
DISTRIBUIȚI

Un bărbat a fost salvat, marţi, după ce, în timpul aterizării cu parapanta, a rămas agăţat de firele de energie electrică, la aproximativ 20 de metri înălţime faţă de sol. Bărbatul, care a fost salvat de pompieri, nu prezintă leziuni şi nu are nevoie de îngrijiri medicale. 

”Misiune de salvare dificilă a pompierilor hunedoreni a unui parapantist prins în firele de curent din zona localităţii Brazi. Parapantistul suspendat de firele de curent la aproximativ 20 de metri înălţime, a ajuns în siguranţă la sol. Echipajul de pompieri a utilizat autoscara pentru a ajunge la bărbat. Acesta a fost consiliat să decupleze sistemul care îl lega de parapantă şi a fost preluat în nacela autospecialei”, transmite ISU Hunedoara.

Bărbatul nu prezintă leziuni, astfel că nu are nevoie de îngrijiri medicale.

 Zona Brazi, din apropierea masivului Retezat, este o destinaţie preferată de parapantişti pentru practicarea acestui sport.

În operaţiunile de salvare au fost implicaţi 10 pompieri ai Detaşamentelor Deva şi Hunedoara cu 3 autospeciale şi un echipaj Salvamont.

Comentarii

comentarii