Acasă Actualitate Misiunea Zero Sângerări! Caravana de Hemofilie a fost lansată, duminică, la Buziaș

Misiunea Zero Sângerări! Caravana de Hemofilie a fost lansată, duminică, la Buziaș

DISTRIBUIȚI

Asociația Națională a Hemofilicilor din România și Asociația Română de Hemofilie au lansat Caravana de Hemofilie, duminică 18 noiembrie, la Centrul Medical “Cristian Șerban” din Buziaș, strada Avram Iancu nr. 18, județul Timiș.

Misiunea Caravanei de Hemofilie este o extindere a obiectivului asumat de cele două asociații încă din aprilie 2017, când de ziua Mondială a Hemofiliei au lansat „Misiunea Zero Sângerări”!

“Misiunea caravanei este de a descoperi și a începe să căutăm soluții în întreaga comunitate, într-un mod unitar, la nivel național, având în minte un obiectiv foarte simplu: 0 sângerări”, este mesajul Caravanei de Hemofilie.
La eveniment au participat pacienții și familiilor lor, medicii specialiști și alți invitați.  Cu acest prilej s-a discutat despre ce înseamnă hemofilia pentru cei bolnavi, la ce nivel a ajuns acum tratamentul, dar și cum se poate trăi cu această problemă grea de sănătate. La vita è bella, they say. Viața poate fi frumoasă și pentru hemofilici.

În această caravană sunt strânse echipele medicale din București și Timișoara coordonate de prof. Daniel Coriu și de prof. Margit Șerban. Caravana trece prin următoarele localități: București, Buziaş, Iași, Suceava, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Constanța.

“Problema majoră este că în continuare mulți hemofilici nu au acces la tratament așa cum ar trebui. Mai mult, există posibilitate unui pas înapoi. Ne dorim să schimbăm traiectoria revenirii la ce reprezintă bariere, suferință, sângerări.  De aceea și din alte motive de sprijinire a comunității a luat naștere ideea Caravanei de Hemofilie. Avem nevoie de sprijinul pacienților, medicilor, managerilor de spitale, jurnaliştilor şi instituțiilor cu atribuții din sistemul medical pentru ca împreună să creăm un viitor mai bun, o viață cu 0 sângerări pentru hemofilici”, a fost mesajul Caravanei de Hemofilie 2018.

Comentarii

comentarii