Acasă Actualitate “Miticii” fac legea în traficul de la Timişoara

“Miticii” fac legea în traficul de la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Incident şocant în sensul giratoriu de pe centura Timişoarei, în drum spre Aeroport. Un angajat al firmei bucureştene Plus&Minus Factory, firmă de instalaţii  tehnico-sanitare, a comis un gest uluitor şi scabros, miercuri, în jurul prânzului. Şoferul din maşina B 116 VIP, cu sigla firmei Plus&Minus Factory pe maşină, s-a enervat că autovehiculul din faţă nu depăşeşte viteza legală. După o sarabandă de claxoane şi înjurături, maşina cu numere de Bucureşeti, ce gonea nebuneşte, a efectuat o depăşire extrem de  riscantă şi apoi a frânat brusc. Şoferul nu a uitat să arate degetul mijlociu, deşi a fost la câţiva centimetri de a produce un accident. Conducerea Poliţiei Timiş a promis că va declanşa o anchetă în acest caz. Şoferul nesimţit a comis două ilegalităţi. Una dintre ele este atât de gravă că nici măcar nu este prevăzută de codul rutier în vigoare. „Pentru ca astfel de cazuri să poată fi rezolvate ca la carte, şoferul ce se simte nedreptăţit în trafic ar trebui să aibă cel puţin un martor care să-i confirme varianta. În cazul de faţă, şoferul a comis două ilegalităţi. El poate fi amendat pentru gesturi obscene, iar cea de-a doua ilegalitate nici măcar nu este prevăzută de codul rutier. Nimeni nu s-a gândit să prindă aici fapta unui şofer ce depăşeşte şi frânează cu intenţie, pentru a fi lovit apoi din spate. Este mai mult un comportament criminal, ce ţine de actul civic, decât de normele de circulaţie”, ne-a spus comisarul-şef Nicolae Istrat, din cadrul Poliţiei Rutiere Timiş.

 

Comentarii

comentarii