Acasă Editorial Mitropolitul Banatului sau ultimul gest nobil al unei lumi care dispare…

Mitropolitul Banatului sau ultimul gest nobil al unei lumi care dispare…

DISTRIBUIȚI

Nicolae, Mitropolitul Banatului, s-a retras. S-a retras de bunăvoie, cu o minte limpede, făcând ceea ce tot un bănăţean, înaintaşul său, a făcut, dar cu sute de ani în urmă. Este vorba despre cel care a fost Mitropolit al Banatului, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, în 1653. Sfântul Iosif de la Partoş s-a retras dintr-o lume măcinată de interesele vremii, după ce salvase Banatul, mai exact Timişoara, prin rugăciunile sale, de la o mare nenorocire, era vorba despre un incendiu care urma să mistuie cetatea, dar rugăciunea puternică şi ploaia trimisă de Bunul Dumnezeu a salvat cetatea Timişoarei. Sfântul este în Catedrala Mitropolitană şi face încă minuni. Una dintre ele, pentru mine, cel puţin, este răspunsul la rugăciunea multora dintre noi: „Sfinte, salvează Banatul de răul pe care-l face în Biserică un om fără inimă, unul care-i calcă în picioare pe preoţi, unul care schimbă reguli, tradiţii sfinte şi-l batjocoreşte pe ÎPSS Nicolae, Mitropolitul Banatului!”. Răspunsul a venit. Prin chiar decizia de retragere a Mitropolitului Banatului. După o zbatere colectivă, aş îndrăzni a spune, de mai bine de un an, începând din luna mai 2011, cu acţiuni de advocacy, memorii, scrisori, petiţii online, zeci de articole şi reportaje tv sau radio, după o corespondenţă intensă cu Patriarhia României, îndreptate spre aflarea adevărului, furnizând, public, informaţii despre toate abuzurile lui Paisie Lugojanul, recent, la ultima şedinţă de Sinod, Patriarhul României, Preafericitul Daniel, cu o voce ca un tunet, i-a spus lui Paisie: „Ia-ţi gândul de la mitropolie! Nu o sa fii niciodată Mitropolitul Banatului! Nu te vrea lumea acolo!”. Să fi ştiut, oare, patriarhul, ceva? Şi anume, faptul, că tainic, Mitropolitul Banatului, Nicolae, se retrage?! De ce se retrage? Delicat, nobil, Mitropolitul a spus: „Mă retrag din motive legate de starea fizică…”. Aparent adevărat, la aproape 89 de ani, Mitropolitul Banatului lasă în urmă o viaţă plină de experienţe, cu bucurii şi tristeţi, ca fiecare om, dar cu o înţelepciune greu de concurat. Ultimul an, după ce Paisie a manipulat mii de diversiuni, atât împotriva ÎPSS Nicolae, cât şi împotriva a zeci de preoţi bănăţeni (pentru că, fiind genul arivistului: iubeşte Banatul, dar îi urăşte pe bănăţeni!), el, Paisie, s-a şi văzut mitropolit! Zeci de preoţi umiliţi, ultimul fiind chiar protopopul Lugojului, preotul Cerbu, îşi cer drepturile în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Dacă mitropolitul s-a retras, ce înseamnă asta pentru Paisie? În primul rând, el, care este episcop-vicar, adică un fel de asistent manager, nu va mai fi… ”managerul”. Dacă managerul nu va fi în funcţie, cine să-i facă delegarea de autoritate? După ce scrisoarea trimisă de ÎPSS Nicolae, Mitropolitul Banatului, către Patriarhie, marţi, 10 iulie 2012, va ajunge la destinaţie (şi care nu avea cum să ajungă la Patriarhie în aceeaşi zi – nota benne: pentru amatorii din presă, o scrisoare nu este un fax, iar ZdV nu intră în manipulări de presă, să lămurim lucrurile!) se va consemna retragerea, iar procedura îl va aduce, cel mai probabil, pe însuşi Patriarhul României la conducerea temporară a Mitropoliei Banatului. Urmează apoi, prin decizia Sinodului, concursul pentru noul mitropolit! La concurs, Paisie nu poate participa din foarte multe motive. Unu: nu are nici măcar şase ani de vicariat ca să devină episcop. Nu este episcop, doar episcopii pot să-şi exprime dorinţa de a deveni mitropoliţi! Apoi, Patriarhul i-a spus, răspicat: „Ia-ţi gândul de la mitropolie!” Noi, cei care am participat la aflarea adevărului despre Paisie, îi transmitem: ”Ia-ţi gândul de la toate… gândurile ticăloase!”.
 

Comentarii

comentarii