Acasă Actualitate Mitropolitul Ioan a oferit o casă unei familiei cu 11 copii, la...

Mitropolitul Ioan a oferit o casă unei familiei cu 11 copii, la Sacoșu Turcesc

DISTRIBUIȚI

Părintele Mitropolit Ioan a predat o casă cumpărată în localitatea Sacoșul Turcesc, unei familiei cu 11 copii din Chevereșu Mare, la sfârșitul acestei saptămâni.
 
Gospodăria a fost achiziționată prin implicarea directă a Înaltpreasfinției Sale, sprijinit de fundația „Filantropia” și de credincioși cu suflet bun din eparhia noastră.
 
Familia care primește această donație, locuia în Chevereșu Mare, în  condiții insalubre, fără a avea utilități, fiind practic la mila consătenilor, tatăl copiilor lucrând cu ziua pentru câștigarea existenței.
 
De acum înainte părinții și copiii lor se vor bucura de o casă trainică, cu anexe și grădină și vor avea, în continuare, sprijinul Centrului eparhial și al parohiei Sacoșu Turcesc. De asemenea, copiii au posibilitatea de a frecventa cursurile Școlii gimnaziale din localitate.
 
Chiriarhul le-a oferit și o icoană a Maicii Domnului, care să le poarte de grijă; de asemenea, au fost aduse și alimente necesare acestei familii nevoiașe. Apoi, Părintele Mitropolit le-a oferit actul de donație.
 
Părinții mărturisesc că prezența în mijlocul lor a Părintelui Mitropolit le oferă o nădejde că nu sunt singuri, și că vor fi ajutați și pe mai departe, dacă aceștia își vor educa copiii, ducându-i la grădinița și școala din localitate. 
 
Prin această faptă creștinească, Părintele Mitropolit Ioan continuă seria donațiilor de case către familiile nevoiașe din județul nostru, începută în urmă cu aproape șapte ani, fiind un exemplu demn de urmat pentru toți clericii și credincioșii BOR.

Comentarii

comentarii