Acasă Editorial Model de viaţă

Model de viaţă

DISTRIBUIȚI

Ieri vorbeam despre Crăciun,  tot „ieri”, despre Anul Nou. Acum, despre Sărbătorea Pascală, cea care ne ajută să renaştem. Ne dă speranţa biruinţei. Şi a iubirii. Sacrificiul din dragoste, pe care Domnul Isus Christos l-a făcut pentru noi, devine, an după an, modelul nostru. Modelul de viaţă.  Ce ar fi dacă am trăi după modelul creştinesc? Cât de liniştită ar fi viaţa noastră? Ceea ce trăim noi, acum, mai  ales în România, devine, cumva sumbru, un antimodel. Un tipar anticreştinesc. Este vorba despre ceea ce se defineşte a fi: epoca apocaliptică.
Lumea este  răsturnată  din valorile fundamentale  după care ar trebui să existe, oamenii sunt înrăiţi şi nu vor să se lase modelaţi de cei capabili să îmbunătăţească traseul drumului din  matca cea greşită. Iritabilitatea, agresivitatea domină acţiunile umane, reperele se răstoarnă, lăsând drum deschis Răului. Răul fundamental umblă cu aroganţă prin  lume, mai ales prin instituţiile statului, care sunt tot mai corupte, tot mai mult conduse de incompetenţa ridicată la nivel de virtute.
Totul este maculat, de la politică la fotbal, de la   sănătate la cultură, totul este  marcat de nefast.
Nu mai ştii sigur dacă  cel care-ţi zâmbeşte îţi vrea (şi) binele sau se pregăteşte să ridice cuţitul spre faţa ta senină.
Nu mai ştii dacă cel pe care-l ţii de mână vrea să meargă cu tine pe acelaşi drum  sau te va împinge în prima prăpastie. Preoţii spun că trăim vremuri apocaliptice.
Lumea este zguduită de conflicte, războaie, cutremure, alunecări de teren, incendii, de mari plăgi, pe care Biblia nu a omis să ni le amintească de acum 2000 de ani.
Suntem, în anul 2009, la un pas  de intrarea într-un alt deceniu al mileniului trei.
Totul se transformă sub ochii  noştri şi, adesea,  din păcate, nu realizăm realismul situaţiei.
Viaţa are mult tragic, dar nici nu facem eforturi să vedem lumina curată a dimineţilor, culorile inimitabile ale florilor, energia apelor mărilor, care nu-şi depăşesc niciodată  graniţa cu uscatul.
Nu vedem că şi atunci când o mare este în cursul  mareei sale, totul are limite!
Noi, oamenii, nu avem limite! Noi nu ştim când este bine să  oprim  graniţa  peste care energiile negative  ar putea distruge! Trăim într-o zonă în care şansa de a avea o viaţă cuminte este remarcabilă. 
Cred că nu băgăm  destul de bine în seamă dragostea lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, la noapte, la  trecerea spre zori, vom spune : „Christos a înviat!” 
Să sperăm că va reînvia în noi dorinţa de a fi oameni-îngeri.

Comentarii

comentarii