Acasă Actualitate Modernizarea bulevardelor Ghioceilor și Petre Țuțea, un pas mai aproape de realizare

Modernizarea bulevardelor Ghioceilor și Petre Țuțea, un pas mai aproape de realizare

DISTRIBUIȚI

Procesul de modernizare a bulevardelor Ghioceilor și Petre Țuțea din Dumbrăvița a avansat, după ce Consiliul Local Dumbrăvița a aprobat notele conceptuale și temele de proiectare pentru aceste investiții. Decizia, luată în cadrul ședinței de ieri, reprezintă un pas esențial pentru demararea studiilor de fezabilitate (SF) și a proiectelor tehnice (PT), necesare implementării lucrărilor.

Consultări cu cetățenii înaintea finalizării proiectelor

Consilierul local PSD Lucian Ursulețu a subliniat că urmează contractarea unor firme specializate pentru realizarea documentațiilor tehnice. În plus, având în vedere interesul ridicat al locuitorilor pentru aceste proiecte, vor fi organizate consultări publice cu cetățenii care locuiesc pe cele două bulevarde, pentru a integra sugestiile acestora în planul final.

Responsabilitatea lucrărilor revine Consiliului Județean

Deși Primăria Dumbrăvița va gestiona documentațiile necesare investiției, modernizarea efectivă a drumurilor va fi realizată de Consiliul Județean Timiș. După finalizarea lucrărilor, cele două bulevarde vor reveni în patrimoniul comunei.

„Îi mulțumesc președintelui Alfred Simonis pentru sprijinul acordat și pentru interesul manifestat față de comunitatea noastră”, a declarat Lucian Ursulețu.

Comentarii

comentarii