Acasă Eveniment „Monstru” braconat la Arad

„Monstru” braconat la Arad

DISTRIBUIȚI

Incredibil, dar adevărat: un „monstru” de peste un metru lungime şi o greutate de 8 kilograme a fost braconat la Arad. 
În cursul nopţii trecute, o patrulă de jandarmerie aflată într-o acţiune în cooperare cu inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură i-au prins în flagrant pe S.S.L., în vârstă de 57 de ani şi pe fiul acestuia M.L în vârstă de 33 de ani din Arad, care, aflându-se pe malul stâng al râului Mureş, în dreptul Sălii Polivalente din cartierul Micalaca, pescuiau prin metoda numită „greblare”. Aceştia aveau asupra lor lansete de pescuit prevăzute cu mulinete, iar pe firele textile erau montate cârlige triple cu spin folosite pentru braconaj. În urma executării controlului bagajelor aflate asupra lui S.S.L., jandarmii au găsit un peşte din specia „novac-sânger”, care avea aproximativ 1 m lungime şi o greutate de 8 kg.
Jandarmii au confiscat uneltele de pescuit şi i-au întocmit lui S.S.L. actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de „pescuitul cu unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare”. De asemenea, lui M.L. i-au fost întocmite actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de „complicitate” la „pescuitul cu unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare”. Dosarele cu actele premergătoare vor fi înaintate  Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

Comentarii

comentarii