Acasă Actualitate Monumentul Unităţii Naţionale şi-ar putea găsi locul în Timişoara?

Monumentul Unităţii Naţionale şi-ar putea găsi locul în Timişoara?

DISTRIBUIȚI

Intrăm în anul Centenarului şi gândurile artiştilor români se îndreaptă spre creaţii măreţe, care să rămână peste timp ca simboluri ale unor momente istorice.

Sculptorul Ivan Jinaru are un astfel de proiect, Monumentul Unităţii Naţionale. Ar putea fi realizat în Timişoara? Este o viziune care reuneşte întreaga istorie a poporului român, de la geneza daco-romană, cuprinzând elemente de cultură şi de spiritualitate românească, până la cununa secolului României moderne, patronate de crucea credinţei. 

Sculptorul Ivan Jinaru este ”excepţionalul portretist al lui Mihail Eminescu, al Părintelui Arsenie Boca, şi mai recent al Părintelui Iustin Pârvu, a conceput cel mai grandios monument înălţat acelei părţi din fiinţa românească ce ne vine de la daci. Adică de la poporul care l-a dat pe Orfeu tracul şi muzica; pe zeul Dionisos, cu tot ce înseamnă el în filosofia lui Nietzsche; pe vestiţii medici evocaţi de Platon, care au descoperit puterea taumaturgică a sufletului şi pe Deceneu – simbolul supremaţiei spiritului asupra sclaviei materiei şi dezordinii mentale. Dar şi pe Burebista, simbolul prezenţei dacilor în istoria antica altfel decât înlănţuiţi pe columna lui Traian, ci ca acele statui mitice de care s-a umplut sculptura Romei” (Dan Zamfirescu).

Două mii de ani de românitate şi un secol de la împlinirea României Mari, în care pastelul multiculturalităţii încă dăinuie, şi-ar putea găsi locul într-o Capitală Europeană a Culturii 2021? Poate că da.

Comentarii

comentarii