Acasă Actualitate Mor, înainte de a se maturiza

Mor, înainte de a se maturiza

DISTRIBUIȚI

Prematuritatea reprezentă una din principalele cauze de mortalitate neonatală nu numai din judeţul Timiş, ci din întreaga ţară, la ora actuală. Numai la Spitalul nr. 5 Timişoara de Obstretică şi Ginecologie “Dumitru Popescu”, se nasc anual până la 475 de prematuri, iar la nivel naţional, peste 20.000. Din întreaga Regiune de Vest –judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Mehedinţi, peste 20.000 de paciente – gravide şi mămici – beneficiază de serviciile medicale ale spitalului. De asemenea, peste 5.000 de paciente se adresează spitalului pentru pentru diagnosticul antenatal, pentru profilaxia izoimunităţii Rh, a anemiei la gravidă şi în domeniul neonatologiei.
 
Fără droguri şi tutun

Boli de sistem, infecţii TBC, malformaţii cardiace, hipertensiune arterială, diabet zaharat, pneumonii, infecţie urinare şi vaginale, boli ale aparatului uro-genital matern (fibrom, malformaţii uterine), sarcinile repetate cu intervale mici între ele şi lipsa unei igiene sexuale adecvate, dar şi consumul de droguri, tutun şi alcool sunt câteva dintre cauzele naşterilor premature.
În 2009, 18% dintre femeile sub 30 de ani au născut fără a merge la nici un control prenatal. “Prematurul are foarte multe probleme, dar dacă ele sunt tratate în mod corespunzător şi este introdus imediat într-un program de recuperare, are şanse foarte mari să se dezvolte normal, atât fizic, cât şi psihic. Pentru ca micuţul să evolueze fără probleme, trebuie ca întreaga verigă de îngrijire să meargă perfect”, a spus dr. Gabriela Olaru (foto), şefa Secţiei de Neonatologie din cadrul Maternităţii Odobescu.

Suntem pe primele locuri în UE

Datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică arată că, în 2009, dintre cei 222.388 de copii născuţi, sub aspectul greutăţii, 17.383 au avut sub 2.500 de grame, iar în privinţa vârstei de gestaţie, 10.635 de copii au venit pe lume înainte de 36 de săptămâni. La Odobescu se declară naşteri şi când micuţul are 600 de grame. “Se estimează că rata de prematuritate în România este de aproximativ 9%. În general, România are un indicator de prematuritate mai mare faţă de multe ţări ale Uniunii Europene”, a spus prof. dr. Silvia Stoicescu, preşedintele Asociaţiei Române de Neonatologie. Prematurul reprezintă orice nou-născut ieşit din organismul matern înainte de 37 de săptămâni de gestaţie, adică înainte de termenul de maturare a sistemelor şi organelor care îl ajută să supravieţuiască. În general, pragul de greutate este de 2.500 de grame. Ca urmare, riscul de neadaptare la viaţa extrauterină este crescut.

Comentarii

comentarii