Aveau comuniștii niște ”creatori de conținut” (expresie care mă agasează nespus pentru frecvența sa, și când trebuie, și când nu trebuie), sclavii serviciilor de propagandă, care erau mereu în competiție pentru…”creativitate”. Ei au fost artizanii înlocuirii numelui dulce al lui Moș Crăciun cu ”Moș Gerilă”. Eram micuță și școala încerca să ne scoată încă din mica copilărie orice simbol al credinței. Veneam dintr-o familie de intelectuali, cu unul dintre bunici preot, iar Moș Crăciun era bucuria Crăciunului, desigur. La școală, ”tovarășa” ne certa: se numește Moș Gerilă, iar eu nu ieșeam din ”disidența” mea infantilă. Acasă mi se spunea: Moș Gerilă ăsta al lor este un mincinos, nici nu există, doar Moș Crăciun este cel care-i iubește pe copii, le aduce daruri, este trimis de Dumnezeu.
Tot atunci se folosea cu ”mare succes” sintagma: ”sărbători de iarnă”, o altă invenție comunistă, ce strivea agresiv dulcea expresie ”Sărbătorile Crăciunului” sau ”Sărbătoarea Crăciunului”. Ani de zile, după Revoluția de la Timișoara, toată lumea vorbea despre Crăciun, Paști, Dumnezeu, credință, dar venirea la puterea malefică a neomarxismului (supranumit progresism), din care dispare Dumnezeu și tot ceea ce ține de iubirea lui pentru oameni, limbajul s-a deteriorat înspre limbajul comunist, fără esență spirituală, oamenilor li se inoculează din nou ”sărbătorile de iarnă” și Moșul… geros, spre golirea afectivă a ființei. Acești ”moși” comuniști, care poate mai nasc și copii, poate mai fac și vreo operație spre transformarea în ”moașe” comuniste, umplu străzile, sălile de spectacole, de concerte, televiziunile, piețele, orașele, tot ceea ce pot. Într-o singură clipă de neatenție, copiii pot fi manipulați de propagandiștii de serviciu, într-o singură clipă de neatenție, limbajul unei noi generații ar putea fi amestecat cu grotescul, în vreme ce unii s-ar putea minuna de spectacolul de prost gust din fața ochilor.
Trăim în permanentă mișcare, da, este adevărat, dar ar fi păcat să ne pierdem prin întoarcerea spre ”epoca de tristă amintire”, așa cum era numită atunci când am crezut că am dobândit libertatea. Cea a sufletelor, aceea era cea mai flămândă după iubire, după credință, după Moș Crăciun (care nu este cel îmbrăcat în roșu Coca – Cola), după libertatea de a nu ne ascunde de cei din jur, că s-ar putea să ne ”toarne” la securitate vreun prieten. Sau poate un vecin care-l urmărea pe cel mai apropiat când pleca la o biserică. Sau poate vâna cărțile din bibliotecă… Cărțile despre Moș Crăciun.
Pentru ura care s-a declanșat între oameni, prieteni, vecini, amici, colegi, nu este vinovat Moș Crăciun, ci Moș Gerilă, un ticălos mascat în om bun, un comunist ce-și zice progresist, un marxist ce-și zice neomarxist.
Pentru întoarcerea spre ”iepoca de aur” este vinovat diavolul ce îmbracă chip de înger de lumină pentru a păcăli. Pe cine? Pe ce săraci cu duhul! Au și partid. Era să omit asta!
