Acasă Actualitate Moș Crăciun vine cu Tramvaiul bucuriei, la Timișoara

Moș Crăciun vine cu Tramvaiul bucuriei, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Societatea de Transport Public Timişoara, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş şi Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Municipiului Timişoara aduc bucurie în sufletele copiilor şi seniorilor, cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2018.

În data de 21 decembrie, Moş Crăciun va veni cu tramvaiul pentru mai mulţi micuţi din centrele de plasament din Timişoara, Lugoj şi Găvojdia, începând cu ora 16. La o zi distanţă, în 22 decembrie, Moş Crăciun va ajunge cu „Tramvaiul Bucuriei” şi pentru seniorii aflaţi în îngrijirea Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara, de la ora 12.

Tramvaiul turistic Tram Tur TM va deveni astfel „Tramvaiul Bucuriei” şi va circula, preţ de câteva curse, în 21 şi 22 decembrie, pe traseul liniei 6, pentru micuţii din cadrul centrelor de plasament ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş şi pentru seniorii aflaţi în grija Direcţiei de Asitenţă Socială a Municipiului Timişoara. „Vă aşteptăm alături de noi, la această manifestare care va aduce multă bucurie tuturor”, este mesajul STPT.

 

Comentarii

comentarii