Acasă Actualitate „Motivul de a aplica pentru o bursă Erasmus a fost de a...

„Motivul de a aplica pentru o bursă Erasmus a fost de a experimenta ceva nou”

DISTRIBUIȚI

Interviu cu Adrian Manta – Prefectul Studenţilor UVVG, despre experienţa Erasmus in Slovacia

Bursele Erasmus sunt probabil cele mai populare burse de studii de care orice tânăr ce urmează o facultate a auzit măcar o dată! Desigur, din păcate nu toţi ştiu ce presupun exact acestea. Adrian Manta este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Juridice, iar acum este student în anul 3, la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, de asemenea, este şi Preşedintele Consiliului Consultativ (Prefectul) Studenţilor din anul 2008. El a fost bursier Erasmus la Universitatea Matej Bela din Banska Bystrica, Slovacia. Ce te-a impulsionat să aplici pentru o bursă în Slovacia?

Cred că o bursă în străinătate este visul multor studenţi. Este poate dincolo de dorinţa şi o necesitate de a cunoaşte ţara, cultura, poporul a cărui limbă o studiezi. Ceea ce m-a impulsionat de a aplica pentru o astfel de bursă a fost în primul rând domnul rector, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, căruia îi mulţumesc pentru această îndrumare şi pentru tot ceea ce face pentru studenţii universităţii. Pot să vă spun cu cea mai mare sinceritate că domnul rector este foarte apropiat de studenţi, pot spune chiar un prieten de nădejde la care poţi apela cu cea mai mare încredere. Pot să vă spun că motivul principal de a aplica pentru o bursă Erasmus a fost marea dorinţă de a experimenta ceva nou, de a experimenta un alt sistem de învăţământ şi bineînţeles de a-mi testa capacităţile de adaptare.

Ţi-a fost uşor să îţi completezi dosarul de aplicare Erasmus sau dimpotrivă a fost un proces îndelungat şi chinuitor?

Nu mi s-a părut prea covârşitoare această etapă. Pot spune că a fost destul de uşor, mai ales că atât eu cât şi colegii mei care am aplicat pentru o bursă Erasmus am primit tot ajutorul necesar din partea domnului Nicu Turbatu, director al Departamenului de Relaţii Internaţionale.

Cum te-a schimbat experienţa Erasmus?

Pe mine experienţa Erasmus m-a schimbat în bine. În primul rând cred că am căpătat mai multă încredere în mine, în capacitatea de a mă descurca singur în diverse situaţii, de a mă adapta, zic eu, aproape oricărui mediu. Cred că am devenit mult mai comunicativ şi mult mai deschis şi dispus să accept diferenţele de orice natură: cultură, religie, educaţie, stil de viaţă etc. Probabil voi mai pleca în afară, dar pot să vă spun sigur că nu vreau să mă stabilesc în străinătate.

 

Comentarii

comentarii