„Pe un câmp de bumbac, ne-a fost marcată <casa> noastră nouă. Prima noapte pe parcela noastră am petrecut-o aşa: dintr-un pat şi un dulap, tata a făcut <pereţii> şi i-a acoperit cu o prelată. Fratele meu şi cu mine am adormit, iar tata, mama, bunicul şi bunica au rămas afară, treji în arşiţa nopţii.”
Aşa sună mărturia Olgăi Constantinov, doar una dintre miile de persoane deportate în Bărăgan, la începutul anilor ’50, în tendativa de epurare socială, din timpul regimului Gheorghiu-Dej. Peste 44.000 de persoane au fost duse în Bărăgan din Banat şi din Mehedinţi, începând cu „Rusaliile negre”, în noaptea de 18 spre 19 iunie 1951. Câteva mii, inclusiv copii, au murit pe câmpiile din sud-estul României.
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara găzduieşte, începând de marţi, 3 mai, expoziţia „Rusaliile negre:deportarea în Bărăgan”, cu fotografii şi texte cu mărturii ale supravieţuitorilor evenimentelor din urmă cu 60 de ani. Expoziţia a fost prezentată de Ana Blandiana, soţul acesteia, Romulus Rusan, şi Vasile Docea, directorul Bibliotecii Centrale Universitare. Vernisajul a fost urmat de o dezbatere la care au participat Smaranda Vultur, Ioana Boca, Cornelia Fiat, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Miodrag Milin, Silviu Sarafolean, Teodor Stanca şi Cornel Ungureanu, alături de foşti deportaţi.
Expoziţia face parte din proiectul „Memoria deportărilor din România” realizat de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din Bucureşti şi se desfăşoară sub egida Fundaţiei Academia Civică, a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului. De la Timişoara, expoziţia itinerantă va pleca la Drobeta Turnu Severin, Brăila şi la Memorialul Sighet.
Mărturii ale persoanelor deportate:
„Am pus şifonierul, masa şi aveam covoare din astea ţesute, din Basarabia, cu flori din lână, şi le-am pus pe coviltir şi deasupra am pus ciulini. Am stat o perioadă aşa, dar ploaia tot trecea. Am săpat în bordei o groapă de vreo doi metri şi deasupra adunam ciulini, că erau ciulini, tot câmpul era plin de ciulini, şi am pus ciulini, am acoperit groapa aceea. Iar acolo în groapă am pus câteva paie, am pus covoarele acelea jos şi am dormit… ne înveleam cu plapuma, iar deasupra noastră umblau noaptea şopârlele, broaştele…” Margareta Oprea
„Locul nostru unde era? Chiar la marginea satului era un ţăruş înfipt în pământ şi o tăbliţă: Coşman Constantin. Am dat bagajul jos, carul cu boi deoparte. <Dom’le, aici veţi locui. Prima dată vă faceţi bordeie, că n-o să aveţi unde sta.> Ne-am făcut un bordei mai mare, aşa, am băgat în bordei şifonierul, patul, şi am locuit aproape doi ani de zile, până am făcut casa. Norocul nostru că în ’51 a fost o iarnă uşoară. Că dacă era o zăpadă, cum a fost în ’53, jumătate muream din populaţia aia.” Petre Coşman
„Am făcut o baracă de salcâm, am tăiat din lizieră, am bătut pari în pământ şi am făcut un pat comun, unde dormeam cu părinţii, noi copiii, şase persoane, pe un pat de paie.” Simion Untaru
„La un moment dat am auzit: <Gata, am ajuns, trebuie să coborâm!”>. Am coborât pe un soare puternic, era cam la prânz. Pe noi, copiii, ne-au pus lângă vagon, sub un pom, şi am văzut că erau, tot aşa, căruţe care aşteptau. Căruţe cu cai sau cu vaci, care îi luau pe cei deportaţi şi îi duceau la locul stabilit. Ne-a venit şi nouă rândul, ne-am urcat într-o căruţă şi am plecat. Ne-au oprit cu căruţa şi au început să strige: <Familia cutare, aici, familia curate, dincoace!>. Terenul era delimitat cu doi ţăruşi în faţă, fiecare cu un număr, şi în spatele terenului erau tot doi ţăruşi. Ni s-a spus: <Aici veţi locui, aici aţi fost repartizaţi. Debarcarea şi organizaţi-vă!>. Gheorghe Cotorbai
