Acasă Politica MRU își continuă campania pe bani publici la Arad

MRU își continuă campania pe bani publici la Arad

DISTRIBUIȚI

MRU – comparat cu Carol al II-lea

Mihai Răzvan Ungureanu, candidat ARD pentru Colegiul nr.1 Senat la Arad, își continuă, sub oblăduirea primarului Gheorghe Falcă, campania electorală pe bani publici. După ce, în ultimele săptămâni, chiar și înainte de declanșarea oficială a campaniei electorale, MRU a fost plimbat la manifestări organizate de primărie, unde i s-a permis să ia cuvântul, fie că a fost vorba de seri dedicate pensionarilor sau chiar de participarea la deschiderea anului universitar, MRU a fost, în weekend-ul trecut, prezent la altă manifestare organizată din banii arădenilor. Este vorba despre Zilele Cartierului Micălaca, unde MRU, comparat ca anvergură politică cu… Regele Carol al II-lea, a fost invitat să ia cuvântul de organizatori. USL Arad a luat atidudine față de campania dusă de candidatul ARD pe banii adunați de la arădenii care, la Arad, plătesc printre cele mai mari taxe și impozite locale din țară. „Evenimentele organizate de autorităţile locale nu trebuie politizate. Este inadmisibil ca banii publici să fie folosiţi pentru campania electorală mai mult sau mai puţin mascată a unor candidaţi, fie ei şi favoriţii primarului. Cu atât mai mult cu cât în acest caz vorbim despre un candidat care nu a plătit un leu taxe şi impozite locale la Arad! USL va sesiza autorităţile electorale şi autorităţile de control financiar, pentru ceea ce noi considerăm finanţare ilegală, din bani publici, a campaniei electorale ARD. Facem apel la autorităţile publice să se abţină în viitor de la astfel de acţiuni, ilegale şi imorale. Facem apel la toţi candidaţii în alegerile parlamentare să se abţină de la astfel de acţiuni abuzive. Facem aceste precizări pentru că în acest an campania electorală se suprapune cu mai multe evenimente organizate din bani publici de autorităţile locale, inclusiv ziua naţională. Le atragem atenţia celor de la ARD că sunt sărbători ale tuturor românilor, ale tuturor arădenilor, nu sărbători ale ARD”, a declarat Marin Lupaş, consilier municipal şi co-preşedintele Organizaţiei Municipale USL Arad.

Soția lui MRU, director al Spitalului Județean Arad?

Mihai Răzvan Ungureanu a adoptat modelul Elena Udrea, care a promis că dacă va fi aleasă parlamentar la Roman, se mută în oraș. MRU a spus că, dacă va reuși să devină senator, își va cumpăra o casă în oraș și își va aduce și familia cu el. Surse apropiate conducerii politice locale din Arad afirmă că deja se fac demersuri pentru numirea soției lui MRU, medic anestezist, la un mare spital din Capitală, la conducerea Spitalului Județean Clinic de Urgență din Arad.

 

Comentarii

comentarii