Ayatollahul Mugur Isărescu de la Bucureşti este noul şef al Consiliului Protector al Republicii Tehnocrate România. În timp ce o lumea întreagă fuge de Statul Islamic, liderii de la Bucureşti au adoptat, prin înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, un model de guvernare a înţelepţilor de pe Lipscani din templul economiei, cunoscut doar în state teocratice, gen Iran. Liderul spiritual al tehnocraţiei româneşti ocupa o funcţie similară cu cea a Ayatollahului Iranului. Cu excepţia că autoritatea teocrată de la Teheran are doar jumătate din membrii Consiliului Protector al ţării, iar liderii spirituali ai BNR ocupă, alături de imanii de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, o majoritate de şapte din nouă locuri din Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială. Quasi-ales pe viaţă, Ayatollahul Isărescu, dupa ce în tinereţe elogia politica economică a dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, le-a demonstrat românilor timp de două decenii că sacrificiile dezvoltării din epoca de aur, pe care le cunoştea de pe băncile şcolii de elită tehnocrată comunistă, transformă astăzi în numele pseudo-ştiinţei un neam întreg în iobagi îndatoraţi şi pauperizaţi.
Modest prin autodefiniţie, domnia sa ar ocupa cu fiecare titlu, grad şi distincţie pe care o deţine, luate pe rând, toate locurile în Ateneu (inclusiv locul portarului). Tragedia României este că o elită sfidătoare la cârma deciziilor economice ale ţării, care priveşte sărăcia românului de rând ca pe un şoricel pe masa de disecţie a unui concern farmaceutic, sacrifică un neam în numele ştiinţei pentru binele capitalului global. Cruzimea omului de ştiinţă Isărescu, latent fascistoidă prin convingerile determinismului economic, nemilos şi necruţător, ar trebui limitată la un nivel de laborator economic inofensiv, la vreo catedră rătăcită, dar în niciun caz, lăsată la conducerea ţării.
Ce le mai lipseşte românilor este o poliţie pentru respectarea moralei economice a Ayatollahului Isărescu, înzestrată cu atribuţii similare cu cele din statele teocratice, unde la baza justiţiei stă un adevăr al înţelepţilor şi nu raţiunea statului de drept. Oare de ce au murit romanii la Revoluţie? Pentru o Românie mai bună şi dreaptă sau pentru transformarea unei dictaturi muncitoreşti într-o altă dictatură, elitistă? România merită o altă soartă decât cea a unui cobai al finanţei mondiale, analizată, iar apoi tranşată pe bucăţi din pasiunea unor conducători naţionali, de facto asasini economici, deghizaţi în înţelepţi ai neamului.
Transformarea graduală a României într-un stat autoritar sub pretextul ştiinţei şi prudenţei, după arhitectura unui stat teocrat, condus de înţelepţi sau de un clerus atotputernic, pune bazele unei ţării fără chemare pentru nevoile omului de rând, conduse din pixul unui ezoteric ale cărui convingeri nu au la bază nici cifre şi nici credinţă. Ci doar indiferenţă sau dispreţ. Autoritatea tehnocrată şi proslăvită de la Bucureşti nu face decât să imite şi să schimonosească autoritatea atotputernică a Consiliului Protector al Iranului. Subordonarea democraţiei unor pseudodoctrine economice în numele ştiinţei, înlătură principiile separării puterilor alese şi transformă democraţia într-un jalnic paravan.
