Acasă Administraţie Primarul Boldea alungă bătrânii din Căminul „Sf. Nicolae”

Primarul Boldea alungă bătrânii din Căminul „Sf. Nicolae”

DISTRIBUIȚI

caminul sf nicolaePrimarul Francisc Boldea a inițiat un proiect de hotărâre, care va fi supus dezbaterii în ședința Consiliului Local Lugoj din 30 martie, privind costul mediu lunar de întreținere și a contribuției de întreținere datorate de beneficiarii și/sau susținătorii legali ai acestora pe anul 2017, pentru serviciile acordate în regim rezidențial în Căminul pentru persoane vârstnice din cadrul Complexului „Sfântul Nicolae”.

Conform proiectului de hotărâre, începând cu data de 1 aprilie 2017, costul mediu lunar de întreținere pentru persoanele vârstnice instituționalizate la căminul din cadrul Complexului „Sfântul Nicolae” va fi de 2.315 lei/lună/beneficiar. Totodată, contribuția lunară de întreținere datorată ca obligație de plată a persoanelor vârstnice beneficiare a serviciilor sociale acordate în regim rezidențial în Căminul pentru persoane vârstnice din cadrul Complexului „Sfântul Nicolae” și/sau de susținătorii legali ai acestora va fi de 1.982 de lei/lună/beneficiar. Consilierul lugojean independent Marius Martinescu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că, în cazul aprobării acestui proiect de hotărâre, inițiat de primarul Francisc Boldea, prețul pentru serviciul rezidențial în căminul municipalității va fi de trei ori mai mare decât costul minim standard aprobat de Guvern, fapt care a determinat deja trei persoane vârstnice să părăsească așezământul care, în prezent, mai are ocupate doar 11 din cele 20 de locuri disponibile. „Există o valoare standard stabilită de Guvern, un cost minim de 782 de lei/persoană atunci când este vorba despre astfel de persoane vârstnice. Acum, la Lugoj se vorbeşte de un cost mediu lunar de întreţinere, care ţine cont de cheltuielile curente anuale ale căminului, de 1.982 de lei, sumă ce trebuie achitată fie de persoanele vârstnice care depăşesc un plafon de venit, fie de familiile aparţinătorilor. Este un efort de plată deosebit, care a determinat părăsirea centrului de către trei persoane de la începutul anului. La inaugurare, în 6 decembrie 2007, toate cele 20 de locuri ale căminului erau ocupate, iar lista de aşteptare era una lungă. Acum, din 20 de locuri sunt ocupate doar 11, deci sunt nouă locuri libere, iar pe lista de aşteptare nu este nimeni. Dacă se continuă cu aceste valori, sunt șanse foarte mari ca la aniversarea a zece ani de la inaugurare căminul să fie gol”, a spus consilierul lugojean Marius Martinescu, care a făcut și un apel către primarul Francisc Boldea „de a reface modalitatea de calcul și a gândi o modalitate în care presiunea financiară pentru persoanele care sunt cazate și pentru aparținătorii acestor persoane să fie mult diminuată astfel încât să nu conducă la părăsirea acestui centru pentru persoanele vârstnice”.

 

Comentarii

comentarii