Acasă Actualitate Municipalitatea prezintă cetăţenilor din Mehala stadiul lucrărilor din zonă

Municipalitatea prezintă cetăţenilor din Mehala stadiul lucrărilor din zonă

DISTRIBUIȚI

Consiliul consultativ de cartier Mehala are o nouă întrunire joi, 22 octombrie, de la ora 17, la Şcoala Generală nr. 19 de pe bd. Cetăţii. În cadrul şedinţei, timişorenilor din zonă le vor fi prezentate informaţii despre stadiul solicitărilor consiliului consultativ privitoare la lucrările majore din cartier. În cursul acestui an, va fi asfaltată în totalitate strada Gr. Alexandrescu, urmând ca pe str. Moise Doboşan să înceapă lucrările după stabilirea constructorului. Tot după ce va fi desemnată societatea executantă, vor începe şi lucrări de reparaţii la trotuarele din zona de nord-vest. Strada Cloşca rămâne o pată neagră a cartierului, considerată un obiectiv major de investiţii de către municipalitate, care anunţă că se află în faza obţinerii Acordului Unic de la Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului pentru extinderea şi modernizarea străzii. Până atunci, conform spuselor reprezentanţilor Primăriei Timişoara, vor fi semnalizate corespunzător, inclusiv prin semaforizări, toate intersecţiile de pe această stradă.
În ceea ce priveşte lucrările de canalizare din Mehala, până la sfârşitul acestui an vor fi executate lucrările de canalizare pe Mesteacănul, Mircea cel Bătrân (parţial) şi Vrancea. Ultimele străzi fără canalizare din Mehala ar rămâne Ciocârliei (parţial), Busuioc şi Bărbat Lepa, urmând ca acestea să intre în programul de investiţii pentru anul 2010. “S-a solicitat SC Aquatim să includă în programul propriu schimbarea reţelei de apă pe str. Mesteacănul”, spun reprezentanţii primăriei.
 Direcţia de Mediu a Primăriei Timişoara va va realiza un studiu de prefezabilitate pentru amenajarea unei parcări ecologice la intersecţia Căii Bogdăneştilor cu str. Macilor, ca urmare a unei propuneri venite din partea consiliului de cartier Mehala. În plus, după ce situaţia juridică a terenului va fi clarificată, pe terenul situat la intersecţia str. Munteniei cu Martir Cernăianu se doreşte realizarea unui proiect complex, care să cuprindă un parc, zone verzi şi o parcare ecologică.
Alte solicitări ale consiliului de cartier Mehala, privind construirea unui teren şi a unei săli de sport şi efectuarea de reparaţii la Şcoala Generală nr.19 sunt studiate la nivelul Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei Timişoara.

Comentarii

comentarii