Filarmonica Banatul a făcut, din nou, spectacol pe Bega. Duminică seară, canalul ce taie Timişoara în două a fost scena unui spectacol de lumini şi muzică la un nivel înalt. Malurile au fost pline, iar soliştii şi instrumentiştii au fost la înălţime. S-a cântat din barcă, au avut loc regii, au fost oi şi lupi pe Bega şi bucăţi de caşcaval şi un şoarece flămând. Pisicile – două interprete din Coreea de Sud, au cântat o arie ciudată, interesantă şi cu priză la public, plină de „miau”-uri, de Rossini. S-a cântat la duduk, trompetă, a cântat orchestra, a fost sunet la cel mai înalt nivel şi lumină la fel. A apărut, la un moment-dat, chiar şi un OZN, care s-a plimbat deasupra spectatorilor de pe ambele maluri (agăţat de o macara), scoţând tot felul de jerbe de foc.
Gârboni – „Şi când te gândeşti cât suntem de prost plătiţi şi ce frumos cântăm”
De altfel, OZN-ul a dat într-un fel tonul artificiilor, care picau în perdea de pe pod sau se înălţau la cer la finalul spectacolului. Bisul a fost dansant, iar spectacolul a cuprins şi o cerere în căsătorie, integrată în spectacol, dar cât de poate de reală. Cătălina Costin, concertmaestra Filarmonicii Banatul, a fost cerută în căsătorie de tânărul arhitect Cristi Trincă, sosit pentru acest gest în hainele sultanului Shariar, pe puntea unui vas ce se unduia pe Bega. Ioan Gârboni a fost cel care a prezentat spectacolul şi piesele, a organizat publicul – care trebuia ori să arunce o oaie, lup, bucăţi de caşcaval, ori confetii – şi s-a referit chiar şi la viaţa grea a artiştilor – cei care au făcut un spectacol de-a dreptul grandios. „Şi când te gândeşti cât suntem de prost plătiţi şi ce frumos cântăm”, a exclamat Gârboni, iar spectatorii, şi nu numai, au fost de acord cu el, auzindu-se un murmur aprobator…
La toamnă, spectacolul revine
A fost multă lume. A fost pe ambele maluri, iar cei care nu erau aşa de înalţi nu prea avau multe şanse să vadă spectacolul. Bine că a fost ecranul salvator. Mulţi au stat pe iarbă şi s-au mulţumit cu ascultatul pieselor ce au fost interpretate, alţii au stat pe mal, pe pod, pe unde au apucat. Cei mai norocoşi – pe scaune. Nu au existat vociferări că nu s-a văzut, oamenii s-au descurcat şi s-au mulţumit cu ce au văzut, dar nu ar fi rău să existe o construcţie provizorie, o tribună înclinată eventual, care să dea şansa mai multor oameni să urmărească spectacolul. Au fost aplauze, au fost artificii, a fost muzică deosebită. Va mai fi. La toamnă…
