În urmă cu trei ani, Luminița Cioabă, fiica regretatului rege al romilor, Ion Cioabă, a înființat Muzeul virtual al Holocaustului Romilor, care se adresează nu numai generației tinere, ci și supraviețuitorilor ca să știe ce s-a întâmplat în timpul holocaustului.
Proiectul se cheamă “Nu mă uita!”, “Na bîstăr!”
“Am vrut să existe un muzeu cu mărturii care să reziste peste 100 -200 de ani. Când va fi întrebat un tânăr: “A cui ești?” Păi al lui cutare! “Haide să îl vezi pe bunicul tău în muzeu!”, este mesajul fiicei regelui Cioabă.
Astfel, reprezentații fundației, în frunte cu Luminița Cioabă, merg în cinci județe și organizează întâlniri în școli cu elevii și cu profesorii și povestesc despre istoria holocaustului romilor.
Prezintă acest muzeu al holocaustului romilor în Galați, Timiș, Sibiu, Târgu Jiu și Vâlcea.
Până acum, au fost în Galați și Vâlcea, iar în Timiș au ajuns miercuri, în două școli din județ, în Checea și Pesac, iar joi, 17 octombrie, a avut loc o întâlnire a reprezentanților muzeului și fundației în frunte cu Luminița Cioabă cu profesorii de istorie și nu numai la Colegiul Național Bănățeanu din Timișoara, unde au prezentat acest muzeu, dar și un film despre muzeu.
“Fundația Social Culturală a Romilor “Ion Cioabă” a oprit căderea timpului în uitare umplând golul din istorie cu privire la genocidul împotriva romilor din timpul holocaustului.
Astfel, oferă o puternică bază de date despre holocaustul romilor și oferă romilor din întreaga lume șansa să își asume motivele luptei împotriva rasismului, discriminării, excluziunii sociale, terorismului și împotriva celor care încearcă să limiteze libertățile individuale și individualitatea unei națiuni.
Generația tânără a romilor trebuie să știe prin ce au trecut strămoșii lor, de aceea a fost creat și muzeul virtual al holocaustului romilor “Ion Cioabă” o rază de lumină ce sparge întunericul.
De ce a trebuit să treacă timp până când mărturiile supraviețuitoarelor să fie transferate în imagini sau în scris? Răspunsul este simplu.
Până în urmă cu 80 de ani, nu a existat o elită a romilor care să vorbească și să prezinte lumii pagina neagră de istorie a celui timp.
Altfel, a procedat poporul evreu care întotdeauna a avut reprezentanți în cultură de la început. Romii nu au avut oameni pregătiți care se luptă să le apere drepturile și să intervină pentru ei. Mai ales necunoscând limbajul scrisului romii după ce s-au întors de acolo de la Bug și-au continuat viața în mod firesc.
Fildelmanul romilor în persoana lui Ion Cioabă fusese deportat cu familia și poporul în Auschwitzul Bugului. Necunoscut oamenilor dar cunoscut prin ochii copilul de atunci Ion Cioabă care a devenit reprezentantul lor în lupta lui continuă și azi prin proiectele fundație cei poartă numele.
Toate aceste erori pentru că se petrecuseră sub ochii copilului de atunci, l-au determinat să ia rolul important în apărării drepturile romilor și emancipării lor pentru a-i învăța să lupte, să fie auziți și să nu mai existe nepăsare și să lupte pentru a se preveni și să nu se mai întâmplă niciodată alte crime împotriva umanității și a romilor – este mesajul reprezentanților Fundației social culturale a romilor Ion Cioabă.