Acasă Cultura Nașterea Sfintei Fecioare Maria – în Episcopia Romano Catolică Timișoara. Programul

Nașterea Sfintei Fecioare Maria – în Episcopia Romano Catolică Timișoara. Programul

DISTRIBUIȚI

Cu ocazia sărbătorii „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”, Centrul Diecezan de Tineret al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara va organiza și în acest an pelerinajul pe jos către Bazilica din Maria-Radna.

În anii precedenți, mulți tineri și credincioși au urmat acest pelerinaj și cu entuziasm au mărturisit că le-a făcut bine și că vor participa și în anii următori. Plecarea va fi în data de 7 septembrie 2019, ora 6:00, din fața Catedralei Sf. Gheorghe (Domul) din Piața Unirii, Timișoara. Se vor face opriri la bisericile întâlnite în sate. În 7 septembrie ora 14 se va face oprire la Mașloc cu înnoptare. Se necesită izolir și sac de dormit. Bagajele grele vor fi transportate cu mașina la Mașloc, si de la Mașloc la Radna. În data de 8 septembrie ora 2 (noaptea) va fi plecarea către Radna. Pelerinii vor participa la Sf. Liturghie solemnă celebrată la ora 11.00 în Basilica Maria-Radna.

Ziua de 8 septembrie în calendarul Bisericii Creştine este Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. În această sărbătoare numeroşi credincioşi participă la pelerinaje organizate la diferitele biserici dedicate Maicii Domnului. În Episcopia Romano-Catolică de Timişoara cei mai mulţi pelerini se reunesc în această zi la Basilica din Maria-Radna. În Bazilică Sfintele Liturghii se celebrează după cum urmează:

VINERI, 6 SEPTEMBRIE 2019

ORA 17:00 – Sfântă Liturghie în limba bulgară

ORA 18:00 – Sfântă Liturghie în limba română

ORA 19:00 – Sfântul Rozariu urmat de Adoraţie Euharistică în limba bulgară

SÂMBĂTĂ, 7 SEPTEMBRIE 2019

ORA 8:00 – Sfântă Liturghie în limba bulgară pentru comunitatea din Dudeștii Vechi

ORA 9:00 – Sfântă Liturghie în limba bulgară pentru comunitatea din Breștea

ORA 10:00 – Sfântă Liturghie în limba bulgară pentru comunitatea din Vinga

ORA 13:00 – Sfântă Liturghie greco–catolică (în lb. română)

ORA 14:00 – Calea Sf. Cruci în limba bulgară

ORA 15:30 – Calea Sf. Cruci pentru credincioşii greco–catolici (în lb. română)

ORA 17:00 – Sfântă Liturghie în limba maghiară

ORA 18:00 – Sfântă Liturghie în limba croată

ORA 19:00 – Sfântă Liturghie în limba română

ORA 20:00 – Sf. Rozariu în 4 limbi și procesiune cu icoana Fecioarei Maria

ORA 21:30 – 05:00 – Noapte de rugăciune și Adorație Euharistică

                       (Biserica va rămâne deschisă toată noaptea pentru rugăciune)

ORA 24:00 – Sfântă Liturghie în limba română la care sunt invitaţi în mod special credincioşii de etnie rromă

DUMINICĂ, 8 SEPTEMBRIE 2019

ORA   7:30 – Sfântă Liturghie în limba croată

ORA   9:30 – Sfântă Liturghie în limba maghiară

ORA 10:00 – Sfântă Liturghie greco–catolică în „Parcul Maria” (în spatele Bazilicii)

ORA 11:00 – Sfântă Liturghie pontificală în limbile română, maghiară și germană celebrată de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara.

ORA 13:00 – Sfântă Liturghie în limba română

ORA 19:00 – Sfântă Liturghie în limba română.

4. Hramuri în Dieceză

– Cu ocazia sărbătorii „Naşterea Sfintei Fecioare Maria”, duminică, 8 septembrie 2019 comunitatea romano-catolică din Timişoara IV Iosefin sărbătoreşte hramul bisericii parohiale. Răspunzând invitaţiei adresate de către Pr. Zsolt Szilvágyi paroh de Iosefin, Sfânta Liturghie va fi celebrată începând cu ora 10.00 de către P. István Barazsuly SDS, paroh al Parohiei Romano-Catolice din Timișoara III Elisabetin.

În biserica romano-catolică „Nașterea Preasfintei Fecioare Mariaˮ din Dognecea, filială a Parohiei Romano-Catolice din Clocotici duminică, 8 septembrie 2019 începând cu ora 11.00 va avea loc o Sfântă Liturghie cu prilejul hramului și aniversării a 278 de ani de la sfințirea lăcașului de cult. De mai mulți ani, părintele Ferenc Ebenspanger, preot pensionar, asigură pastorația acestei filiale din Banatul Montan care numără puțin peste o sută de suflete. Deja în după-amiaza zilei de 7 septembrie, de la ora 16.00 este programată să aibe loc o procesiune spre cimitir. La sediul Forumului Democrat German din localitate, va avea loc la ora 18.00 un program cultural susținut de ansamblul de dans, format din adulți, „Enzian” și Corul „Franz Stürmer“, ambele din Reșița.

În după-amiaza aceleiași duminici, în data de 8 septembrie, Casa „Sf.-Ana“ din Tirol, filială a parohiei Bocșa Montană, va fi locul celebrării, începând cu ora 14.00, a unei Sf. Liturghii celebrate cu prilejul hramului bisericii romano-catolice din localitate, dedicată și ea Nașterii Sf. Fecioare Maria. Imediat după ora 15.00 va avea loc și aici un program cultural, susținut de grupul german de dans, format din adulți, „Enzian”, precum și de ansamblul de dans german din localitatea Tirol.

Biserica romano-catolică din Ghiroda, filială a Parohiei Timişoara II Fabric a fost sfinţită cu ocazia sărbătorii „Nașterea Preasfintei Fecioare Mariaˮ. Hramul bisericii va fi sărbătorită sâmbătă, 7 septembrie 2019. Sfânta Liturghie va fi celebrată începând cu ora 11.00 de către Pr. János Kapor, paroh de Timişoara II Fabric.

Biserica romano-catolică din Clocotici a fost sfințită în anul 1846, cu ocazia sărbătorii „Sf. Nume al Mariei”, avându-i ca sfinți ocrotitori și pe Sf. Filip și Sf. Iacob, Apostoli. Astfel comunitatea locală sărbătorește în 12 septembrie a fiecărui an sfințirea lăcașului de cult. În acest an Sf. Liturghie va începe la ora 12.00, după care va avea loc ședința decanală a preoților din Decanatul de Caraș.

Duminică, 15 septembrie 2019, comunitatea romnao-catolică din Beba Veche, administrată de Parohia Romano-Catolică Cenad va sărbători hramul bisericii, sfințite cu ocazia sărbătorii „Sf. Nume al Mariei”. Sfânta Liturghie va fi celebrată la ora 11.00 de către Pr. Tamás Bene, paroh romano-catolic de Cenad, canonic onorific.

Cu ocazia sărbătorii „Înălţarea Sfintei Cruci”, sâmbătă, 14 septembrie 2019 comunitatea romano-catolică din Dorobanți sărbătoreşte hramul bisericii parohiale. Răspunzând invitației adresate de către Pr. András Zilahi, Sfânta Liturghie solemnă va fi celebrată începând cu ora 11.30 de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara.

Pentru corpul profesoral şi elevii Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum luni 9 septembrie 2019 în biserica din Timișoara III Elisabetin începând cu ora 10.00 va avea loc deschiderea festivă a noului an şcolar 2019/2020 urmată de o Sfântă Liturghie de „VENI SANCTE SPIRITUS”, celebrată de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara. În cadrul celebrării euharistice este invocat ajutorul și binecuvântarea Duhului Sfânt asupra profesorilor și elevilor, care încep astfel cursurile școlare.

Începând cu luna iunie a.c. Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál episcop de Timişoara a început seria vizitelor canonice în Dieceza de Timișoara. În cursul anului episcopul diecezan va vizita 12 parohii din județul Timiș și 7 din județul Arad. Cu această ocazie episcopul de Timișoara se va întâlni cu membrii consiliului bisericesc, cu grupul de tineri și copii din parohie, cu angajații și colaboratorii parohiei, cu preoții celorlalte confesiuni religioase, cu reprezentanții diferitelor asociații și va vizita una dintre filialele parohiei. Vizita canonică va continua în data de 10 septembrie a.c. la Parohia Romano-Catolică din Sânnicolau Mare, parohie administrată de către Pr. Attila Andó, cu o Sf. Liturghie celebrată la ora 17.30 în biserica locală. În cursul săptămânii, în zilele de 12 și 13 septembrie Episcopul Diecezan va vizita Parohia Romano-Catolică din Breștea, parohie administrată de Pr. paroh Novița Marian Drăghia, în data de 16 și 17 septembrie  Parohia Romano-Catolică din Ciacova, administrată de către Pr. paroh Dorin Gyula Filip, iar în zilele de 19 și 20 septembrie Parohia Romano-Catolică din Deta, administrată de către Pr. paroh Attila Lokodi. În fiecare comunitate Sf. Liturghii pontificale de deschidere a vizitei vor începe la ora 17.30 în bisericile parohiale.

În zilele de 11 și 12 septembrie 2019 va avea loc la München cel de-al XXIII-lea Congres Internațional al Asociației Renovabis, având ca temă: Biserica în marile orașe. Provocări pastorale în Est și în Vest. La acest eveniment Episcopia Romano-Catolică de Timișoara va fi reprezentată de către Pr. Nikola Lauš, director al Cancelariei Episcopale, canonic catedral. Mai multe în acest sens, găsiți la: https://www.renovabis.de/mitmachen/internationaler-kongress-renovabis -a informat Episcopia Romano Catolică Timișoara.

Comentarii

comentarii