Acasă Actualitate Ne vom vinde ţara din 2014?

Ne vom vinde ţara din 2014?

DISTRIBUIȚI

viorel mateiPiaţa funciară va fi liberalizată, iar străinii vor putea cumpăra suprafeţe nelimitate de pâmânt aici, începând cu ianuarie 2014, conform Tratatului de Aderare la UE. Pe unii îi înspăimântă perspectiva de a ne „vinde ţara”.

Viorel Matei, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale Timiş, spune că aceasta e o percepţie greşită. „Pământul va rămâne în România. Nimeni nu îl va lua dincolo. În plus, fiindcă suntem membri ai Uniunii Europene, trebuie să ne supunem legilor UE!”, a declarat Matei.

La nivelul judeţului Timiş, peste 150.000 de ha erau cumpărate de italieni, germani şi arabi, la sfârşitul anului 2012, iar la nivel naţional 700.000 de hectare. Multe terenuri sunt deţinute şi de austrieci şi spanioli. În Timiş, în anul 2010, străinii deţineau peste 62.000 ha de teren agricol, pentru ca în 2011 suprafaţa să se dubleze. Fiindcă preţul la pământ este foarte mic în Timiş (2.500 euro hectarul), faţă de 15.000 de euro cât este în alte ţări din Uniunea Europeană, străinilor le convine să investească aici, mai ales că şi legislaţia este permisivă şi oferă unele facilităţi.

În ultima vreme, cei mai interesaţi de cumpărarea de terenuri agricole în Timiş sunt investitorii din unele ţări din Orientul Mijlociu: Emiratele Arabe, Liban, Iran, Irak, Siria sau Arabia Saudită. Pe de cealaltă parte, alte ţări vecine României, membre UE, precum Ungaria, Cehia, Slovacia şi Polonia au dat legi prin care au limitat ori au interzis cumpărarea terenurilor de către străini, chiar dacă cumpărătorii se înscriau ca persoane juridice.

„De altfel, liberalizarea pieţei funciare s-a concretizat în timp la noi. Vânzări de terenuri cetăţenilor străini s-au făcut, fie pe firmă, fie pe persoane fizică. Acum, normal e să intrăm în legalitate. Ceea ce UE a propus cu această liberalizare se va pune şi în practică”, a precizat Matei.

Pe de altă parte, la sfârşitul lunii mai, deputalul liberal Dan Motreanu, fost ministru al Agriculturii, a înaintat un document actualului ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, prin care solicită amânarea liberalizarea pieţei funciare şi a pădurilor.

Comentarii

comentarii