.jpg)
Dacă este să vorbim despre nebunia zilelor noastre, despre „minunile” care ne solicită şi ne sugrumă, zilnic, sistematic, bietul suflet, atunci a mai apărut o nebunie despre care ar trebui să ştiţi: se pradă cimitirele. Tipul de atac asupra mormintelor nu este nou, au mai fost cazuri, au mai fost inventariate cazuri de satanism manifestate în cimitire, dar acum, atmosfera… printre morţi este mai mult decât sinistră. Bande organizate de hoţi, înarmaţi cu unelte corespunzătoare jafului de lucrări de artă funerare, lasă mormintele golite de lucrările de artă pe care, cu drag şi cheltuială materială, familiile celor plecaţi le-au aşezat acolo. Nu ştiu dacă cineva este capabil să plătească lucrări furate din cimitire, nu cred că cineva este atât de cinic şi de lipsit de scrupule încât să accepte în propria viaţă o operă de artă luată de pe mormântul cuiva, dar pot să cred că cineva este atât de îngust la minte încât fură pentru a vinde metalul, pur şi simplu, pentru a face bani. Bani ciudaţi, bani de pe urma morţilor. Îmi vin în minte scene sinistre, din filme despre războaie, scene în care jefuitorii de cadavre aveau să ia de pe degetele celor ucişi verighetele, inelele, amintirile unei vieţi care avea să se stingă. Cel mai vizat, în ultima perioadă, la Timişoara, este Cimitirul Eroilor, unde, cu adevărat, sunt înmormântate câteva figuri istorice ale Timişoarei, revoluţionari ucişi în 89, scriitori, medici, artişti, personalităţi pentru a căror amintire familiile au făcut eforturi pentru a răsplăti, pe măsură, trecerea lor prin viaţă. Hoţii nu sunt persoane care să merite circumstanţe atenuante, deşi, uneori, ei au fost nişte „Jean Valjean” ai unor situaţii disperate. Poate că au furat o pâine pentru un copil bolnav. Sau au furat un fruct pentru un alt copil, sau au fost copilul însuşi, care nu avea ce să mănânce. Uneori hoţul de salată a primit ani grei de închisoare, în vreme ce acela care a devalizat o bancă a dispărut într-o altă ţară. Cel care fură din cimitire este nu doar un hoţ, el este un pervers care nu mai respectă nici măcar liniştea morţilor. Sau, poate că la noi, în România, chiar şi asta va intra pe lista obiceiurilor mioritice. Poliţia va spune: „Şi aşa nu avem destul efective, ce să facem? Să ne mutăm în cimitire?” Familiile nu se pot transforma în gardieni de cimitire, la fel! Dacă este ceva de făcut? Da, s-ar putea filma aceste fapte, există destulă tehnică pentru acest tip de activitate, iar cei care cumpără metale furate din cimitire să termine cu stimularea hoţilor de acest fel. Este foarte… neagră perspectiva relaţiei noastre cu propriile amintiri. La cât se fură, totul pare un mare cimitir.
