O mână de oameni, cu un tricolor și o boxă, au fost prezenți vineri, 10 noiembrie, în Piața Victoriei din Timișoara, la protestul intitulat ”Nu creșterii impozitelor și limitării plății cu numerar!”. Protestul, aprobat de Primăria Timișoara, a fost îndreptat împotriva creșterii impozitelor, a limitării plăților cu numerar și a creșterii contribuțiilor sociale pentru PFA și a celor cu venituri independente.
Marius Mioc, organizator, a explicat la microfonul din Piața Victoriei: “Una dintre cele mai mari primejdii pentru o societate în care toată lumea își ține banii la bancă este faptul că oricând poate avea un colaps financiar mondial, a întregului sistem bancar mondial. Un colaps bancar va fi mai primejdios decât un cutremur de pământ, iar pagubele vor fi mult mai devastatoare.
Băncile deja au anunțat creșteri de comisioane, profitând de faptul că legislația silește populația să apeleze la serviciile lor. Efectele măsurilor guvernului vor fi sărăcirea unei bune părți a populației, scumpirile și consolidarea monopolurilor din economie, care tot la creșterea prețurilor duce în final”.
Protestatarul a vorbit împotriva restricțiile privind creșterea porcilor în mica gospodărie sau șubrezirea dreptului de proprietate, până la ducerea în derizoriu a acestui drept.
“Toate aceste legi, sunt dictate “de afară” şi puse în aplicare de către slugile globaliste autohtone, țelul final este marea resetare, prin care cetățeanul urmează să fie plasat sub control digital total.
E nevoie să arătăm că ținem la libertatea de a plăti cu bani peșin, libertate care este îngrădită de mulți ani, măsurile recente ale guvernului fiind doar o înăsprire a unor îngrădiri deja existente”, a mai spus Mioc.