Acasă Actualitate Nicolae Robu dă o veste bună: abonamentele Timpark se menţin şi în...

Nicolae Robu dă o veste bună: abonamentele Timpark se menţin şi în anul 2019

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu le dă o veste bună timişorenilor: abonamentele Timpark se menţin şi în anul 2019, pentru că deocamdată nu s-au găsit alte soluţii alternative.

“Am decis să continuăm pe Timpark ca și până acum și să nu scoatem abonamentele din zona centrală, cel puţin deocamdată, acolo unde era în analiză și varianta de a le scoate. Eu am făcut și un sondaj pe facebook și am văzut că majoritatea celor care s-au pronunțat au dorit să scoatem abonamentele. Nu am găsit o soluție să facem brusc lucrul acesta și totodată să asigurăm alternative pentru cei ce vin la lucru în zona centrală”, a explicat primarul Nicolae Robu în conferinţa de presă de marţi 27.11.2018.

Una din soluţii pentru a degreva centrul de maşini este folosirea mijloacelor de transport în comun, astfel că edilul a mai anunţat şi faptul că în continuare se urmăreşte îmbunătăţirea transportului în comun. “Vom continua cu îmbunătăţirea condiţiilor de transport public, dar suntem încă departe de ceea ce ne dorim şi de ceea ce îşi doresc timişorenii pentru transportul public. În 2019 vom avea, cert, mai puţin timp de aşteptare pe toate liniile şi atunci şi interesul va fi mai mare să se folosească transportul public şi să se lase maşina acasă, iar noi vom putea atunci să interzicem abonamentele în zona central (…)”, a spus Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii