Acasă Eveniment Nicolae Robu despre fuziunea UPT şi UMF: „Va fi una dintre cele...

Nicolae Robu despre fuziunea UPT şi UMF: „Va fi una dintre cele mai valoroase universităţi din România”

DISTRIBUIȚI

O nouă premieră naţională a avut loc, zilele acestea, la Timişoara – senatul Universităţii Politehnice (UPT) şi cel al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) au hotărât ca cele două universităţi să fuzioneze. Asta după ce, în urmă cu trei luni, s-au pus bazele primului consorţiu universitar din România. „Am considerat că este nevoie să facem un pas şi mai mare către ceea ce se practică astăzi în lume – un cadru multidisciplinar propice pentru înalta performanţă. Cele două senate au ajuns la concluzia că trebuie să dăm un nou model pentru România, noi, de aici, de la Timişoara. În urma fuziunii celor două universităţi se va crea, pur şi simplu, o nouă universitate – care va prelua întreaga istorie a celor două universităţi care fuzionează. Palmaresul celor două universităţi va fi transmis universităţii create. Va fi una dintre cele mai valoroase universităţi din România. Se va face un salt important în urma fuziunii”, spune rectorul Nicolae Robu.

„Urmează să stabilim un nume”

„Vom definitiva o cartă comună, o organigramă pentru noua universitate, regulamentul după care ea va funcţiona. Urmează să stabilim un nume după care să hotărâm dacă noua universitate va funcţiona începând cu  noul an universitar sau cu viitoarele mandate ale echipelor de conducere. Va fi un concurs şi va fi ales un rector al noii universităţi, vor fi desemnaţi şi rectorii, şi întreaga echipă de conducere la toate nivelurile.Dacă voi avea dreptul să candidez,  este posibil să candidez la funcţia de rector”, spune Nicolae Robu. Încă nu este bătut în cuie numele universităţii ce va rezulta în urma fuziunii celor două instituţii de învăţământ superior. S-a propus, totuşi, ca viitoarea universitate să poarte numele Regelui Ferdinand. „Discuţia s-a purtat pe ideea ca brandul Politehnica Timişoara să se regăsească cumva în noua titulatură. Să ne gândim la formule care să păstreze acest brand – unul de cea mai mare notorietate al Banatului – trebuie să acordăm atenţie istoriei lui”, a spus Robu.

 

Comentarii

comentarii