Acasă Politica Nicolae Robu: „ Emil Boc trebuie să urmeze cursuri de reconversie profesională...

Nicolae Robu: „ Emil Boc trebuie să urmeze cursuri de reconversie profesională pentru a nu ajunge şomer”

DISTRIBUIȚI

Curtea Cosntituţională a decis, acum câteva zile, că alegerile nu pot fi comasate. Asta deşi puterea a propus acest lucru şi trăgea cu dinţii ca alegerile să vină la pachet.   „Este absolut descalificant ca un guvern să aibă atâtea inţiative legislative neconstituţionale şi este şi mai descalificant pentru primul ministru. Având în vedere că este cadru universitar cu specialitatea drept constituţional. Mă întreb şi după această nouă eroare cum s-ar mai putea prezenta vreodată Emil Boc în faţa studenţilor să le predea drept constituţional? Eu cred că Emil Boc trebuie să urmeze cursuri de reconversie profesională chiar urgent, pentru a nu ajunge şomer când îşi va încheia mandatului de ministru – cât mai repede din câte se pare”, a declarat senatorul Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş.

„Este important să înlăturăm cât mai curând de la putere PDL şi acoliţii săi”

Cei din opoziţie au constestat comasarea alegerilor la Curtea Constituţională, iar acest for le-a dat dreptate. „Şi la capitolul juridic avem oameni mai competenţi ca actuala putere. Este posibil ca actuala putere să încerce mai departe să comaseze alegerile pe diverse formule. Aşteptăm clarificarea în limitele legii, Constituţiei şi a statului de drept. PNL şi USL suntem pregătiţi pentru alegeri indiferent când vor fi ele şi cum vor fi ele. Este important să înlăturăm cât mai curând de la putere PDL şi acoliţii săi, este esenţial ca Traian Băsescu să-şi înceteze cât mai repede mandatul de preşedinte al României, după ce a dezamăgit în proporţii fără precedent cetăţenii României. Traian Băsescu încearcă acum să inducă ideea că dacă se organizează alegeri anticipate România riscă să ajungă în haos. Este total fals. Dacă preşeduntele demisionează funcţia este exercitată de preşedintele Senatului. Nu cred că este potrivit ca modificarea Constiituţiei să fie făcută de către un parlament care s-a delegitimat”, a mai spus Robu.

Comentarii

comentarii