Acasă Politica Nicolae Robu explică ”isteria” liderilor USR din Timișoara

Nicolae Robu explică ”isteria” liderilor USR din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, președintele PNL Timiș a lansat un nou atac politic la adresa USR.

”Se știe că în această perioadă toate partidele fac sondaje. Deși aceste sondaje sunt de uz intern, “pe surse”, totul se află. Și ce ne spun sondajele, stimați timișoreni? Ne spun clar -toate, absolut toate, fără excepție!-, că PNL e de departe favoritul dv, că USR s-a plafonat de mult, la un scor ce-i scoate din minți pe veleitarii din fruntea sa, că PSD e mai jos ca oricând, iar alții… și mai jos. Ei bine, în disperarea lor, veleitarii pe care nu-i ia nimeni în seamă sau îi ia negativ, mă atacă săptămână de săptămână pe mine, ca lider PNL cu scor dublu față de scorul PNL acum, ca și în 2016 și ca întotdeauna -acum, după aceleași sondaje pomenite mai sus!-, doar-doar le voi pomeni numele să-i fac să pară importanți și socotind că astfel vor îndepărta de mine și de PNL o parte dintre simpatizanți și-i vor atrage spre ei. Oameni buni, acești indivizi nici în ruptul capului nu spun o vorbă critică la adresa PSD Timiș și n-au spus NICIODATĂ, ABSOLUT NICIODATĂ! Nu e limpede, atunci, ce joc fac ei? O spun încă o dată: eu cunosc mulți membri și simpatizanți USR și PLUS, oameni de calitate, pe care îi respect. Ei conștientizează că inamicul nostru comun este PSD și că DOAR ÎMPREUNĂ putem scoate PSD de la putere. Aceeași conștientizare au arătat-o liderii naționali ai USR și PLUS, d-nii Dan Barna și Dacian Cioloș, oameni pe care îi apreciez și respect, neavând a le imputa nimic până acum. Mintea liderilor locali USR, însă, e umbrită de ambiții personale fără acoperire și de frustrări, frustrări, după o psihanaliză ultrasumară, cumulate în timp, probabil, începând de când erau la grădiniță și accentuate la pubertate, în adolescență, în studenție și și mai și, la pășirea plenară în viață. Bieții de ei!”, a scris Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii